Bărbatul și-ar fi sunat cumnata în timp ce se pregătea pentru gestul extrem, vorbind la telefon cu aceasta inclusiv în timp ce își punea ștreangul de gât, informează PresaSM.
Incidentul s-a petrecut, marți seară, în cartierul Micro 15 din municipiul Satu Mare, echipele de salvare sosite la fața locului găsindu-l pe bărbat fără viață.
Asta după ce pompierii și polițiștii au fost nevoiți să intervină pentru deblocarea ușii, facilitând accesul personalului medical în apartament.
„Polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că, într-un apartament situat pe strada Arinului din municipiul Satu Mare, s-ar afla o persoană decedată. Polițiștii sosiți la fața locului au identificat un bărbat de 55 de ani, care ar fi recurs la un gest suicidal, prin spânzurare”, a transmis IPJ Satu Mare.
La locul incidentului au acționat deplasat o autospecială cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD TIM cu 8 cadre militare, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
Corpul bărbatului a fost depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei.
Potrivit IPJ Satu Mare, „în cauză, nu există suspiciuni”.
Foto cu caracter ilustrativ