Bărbatul a profitat de haosul creat de cutremurul care a lovit sudul Turciei, pe 6 februarie, și a încercat să fure un bebeluș dintr-un spital privat din oraşul Samandag, provincia Hatay, a relatat joi agenția turcă de presă Anadolu, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Suspectul, în vârstă de 55 de ani, originar din Ankara, s-a prezentat drept un ofiţer de poliţie pensionat la recepţia spitalului şi a revendicat un bebeluş al cărui nume l-a precizat, a relatat Anadolu, fără să detalieze când a avut loc incidentul.
Într-o înregistrare video de 20 de secunde difuzată de agenţia turcă şi preluată pe scară largă de posturile de televiziune turceşti, este surprins un bărbat îmbrăcat într-o jachetă închisă la culoare, vizibil tulburat, care se prezintă şi cere bebeluşul înainte de a se auzi strigăte care să dea alarma.
Hatay'da Sahte emniyet müdürü kimliği ile bebek kaçırma girişimi iddiası: Şüpheli gözaltında#Hatay #Sondakika #deprem #depremden pic.twitter.com/y5Y68Pupoh— Ulusal Gündem (@ulusal_gundem) February 15, 2023
Suspectul a fost apoi arestat şi încătuşat.
Poliţia a găsit asupra sa mai multe cărţi de identitate false şi o sumă mare de bani, peste 2.600 de euro.
De asemenea, bărbatul avea în maşina sa o armă „cu două încărcătoare şi 42 de cartuşe”, a precizat postul privat de televiziune NTV.