Un bărbat în vârstă de 61 de ani din comuna Titești, Vâlcea, a fost găsit, miercuri seară, carbonizat în casa în care locuia și care a fost cuprinsă de flăcări, informează Agerpres.
Bărbatul, care se deplasa cu dificultate, având un handicap la o mână și la un picior, a fost descoperit într-un colț al dormitorului.
În urma incendiului a ars întreaga casă, cu o suprafață de circa 35 de metri pătrați, precizează Agerpres.
În urma verificărilor, s-a stabilit că incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din sobă. În apropierea casei se afla și un rastel cu 30 de butelii, care au fost înlăturate de vecinii bărbatului, înainte ca flăcările să se extindă.