Un bărbat fără permis urmărit de un echipaj al Poliției Rutiere a intrat cu mașina într-un gard, în Constanța și apoi a fugit. Polițiștii au tras un foc de avertisment, dar individul nu a oprit la somație și a dispărut. Bărbatul a fost identificat iar polițiștii au constata că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autoturisme, și îl caută pentru a-l trage la răspundere.
Urmărirea a avut loc în timpul nopții de miercuri spre joi. După miezul nopţii, poliţişti de la rutieră au vrut să oprească un autoturism, dar conducătorul auto a accelerat pe bulevardul Aurel Vlaicu, gonind pe bulevardul Tomis şi strada Viilor, până în cartierul Palazu Mare.
În timpul urmăririi, conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat într-un gard de beton de pe strada Viilor, după care a fugit, relatează Agerpres.
"Poliţiştii din cadrul SPR l-au somat verbal să rămână pe loc după ce acesta a părăsit autovehiculul avariat şi pentru că nu s-a oprit, unul dintre agenţi a tras un foc de armă în plan vertical", se arată într-un comunicat al IPJ Constanța. Suspectul a dispărut şi nu a fost prins la acel moment.