Se pare că, în urma unei altercații cu soția, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și a plecat spre cimitirul din Grădiște, după ce i-ar fi spus acesteia că urmează să-și ia viața.

„Polițiștii au fost sesizați despre faptul că, într-un cimitir de pe strada Petru Rareș, a fost depistat cadavrul unui bărbat de 60 de ani care prezenta leziuni la nivelul toracelui, care ar fi fost provocate de un obiect ascuțit înțepător. Cadavrul bărbatului a fost transportat la SJML, în vederea efectuării necropsiei, iar în urma efectuării acesteia, s-a constatat că nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale”, a declarat inspector principal Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, potrivit Observator.tv.

În urmă cu doi ani, un bărbat din județul Bistrița s-a sinucis în cimitir. Gestul este cu atât mai bizar cu cât omul a lăsat un bilet de adio soției și alte două copiilor săi. Pensionarul, în vârstă de 67 de ani, își cerea scuze pentru tot și indica locul în care avea să-și pună capăt zilelor.

Citește și

ANALIZĂ. Plata tuturor pensiilor pe card, misiune imposibilă. Trei milioane de pensionari așteaptă în fiecare lună poștașul

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.