O maşină de poliţie care se afla în misiune a intrat, marţi, după-amiază, într-o bicicletă pe care se afla un bărbat în vârstă de 65 de ani, pe Calea Văcăreşti din Capitală. În urma impactului, biciclistul a ajuns la spital, iar circulația tramvaielor a fost blocată în zonă, informează Brigada Rutieră, citată de Agerpres.
Incidentul a avut loc în jurul orei 14.40. Potrivit autorităților, șoferul unei autospeciale de poliţie se deplasa pe calea de rulare a tramvaiului pe Calea Văcăreşti dinspre Piaţa Sudului către Splaiul Unirii, având în funcţiune sistemele acustice şi luminoase.
Când a ajuns în zona Sun Plaza, a intrat în coliziune cu un om care mergea în aceeași direcție pe bicicletă şi care ar fi virat la stânga.
În urma impactului, autospeciala de poliţie a sărit în gardul de protecţie care separa linia de tramvai de șosea şi într-o mașină care venea din sens opus, condusă de un bărbat în vârstă de 42 de ani.
„În urma accidentului, a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Bagdasar. Conducătorii autovehiculelor au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0", arată sursa citată.
Circulația tramvaielor este restricționată pe ambele sensuri de circulație. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Foto: Antena 3