UPDATE. Un bucureştean care se întorcea din concediu, atacat de hoţi la Sineşti. I-au înţepat roata iar întâmplarea a devenit virală

Comentează
un bucureştean care se întorcea din concediu, atacat de hoţi la sineşti

Un bucureştean a fost la un pas de a cădea victima unor tâlhari care operează pe E 85, în apropierea localităţii Sineşti. Omul se întorcea din concediu iar hoţii i-au înţepat roata, aşteptând să tragă pe drepta pentru a-l jefui. Şoferul a anunţat însă poliţia şi a reuşit să oprească într-o benzinărie. Ulterior a relatat păţania pe Facebook, iar postarea a fost preluată de celebrul poliţist Marian Godină şi a devenit virală.UPDATE. Poliția Română a reacționat după ce postarea despre tentativa de târlhărire s-a viralizat pe rețelele de socializare.

„Pe raza județului Ialomița, de la începutul anului și până la finalul lunii aprilie, au fost înregistrate 61 de infracțiuni de furt din auto, fiind luate măsuri preventive împotriva a 8 persoane. În zona localității Sinești au fost înregistrate, în aceeași perioada, 2 astfel de fapte, față de un bărbat fiind luată măsură reținerii. În această zonă a fost intensificată activitatea de patrulare, au fost transmise comunicări către administratorul de drum, pentru instalarea de glisiere. Referitor la informările către alte județe, facem precizarea că, în zona localității Sinești, din datele rezultate a reieșit faptul că autorii sunt localnici”, transmite Poliția Română.

România. Cum poți fi prăduit ca in vestul sălbatic, la final de vacanța! Sinesti, E85, Bucuresti - Buzau. In aceasta seara am oprit intr-o parcare, pe drumul Buzau-Bucuresti, pentru o pauza de la condus. Am urcat in mașina cand am văzut ca cea din fata mea, oprită si ea in parcare, a plecat. Nu am avut un sentiment Ok, o bănuiala mi-a zis sa ma car. Fix in acel moment am văzut oameni ieșind din pădurea de pe marginea drumului, venind spre mașina in viteza. Eram deja înăuntru si am văzut cum un tânăr era deja ghemuit in spatele mașinii. Am blocat ușile, am plecat in viteza si am sunat la 112. Mi s-a făcut legătura la Politie, care mi-a spus ca sigur am roata înțepata si o mașina care sigur ma urmărește. Deci știau. In timp ce vorbeam cu ei la telefon, mi-a apărut in bord mesajul de pana pe spate, dreapta. Le-am dat datele mașinii si locatia si mi-au spus ca vin după mine. Am reușit sa ajung la benzinăria Mol din Voluntari. Si sa umflu roata. A apărut si poliția care ma cauta. Mi-au spus ca am avut noroc, pentru ca alții, in zilele trecute nu au fost la fel de norocoși. Au fost bătuți, jefuiți.

Bai, in ce țara trăim?I-am întrebat pe polițiști de ce nu se face ceva, dacă tot știu situația. Mi-au spus ca patrulează pe zona 2 mașini zi noapte, dar sunt depășiți. Sunt doar 40% din câți ar trebui sa fie. Si de la centru nu se face nimic, chiar dacă se știe situația. S-a cerut patrularea jandarmeriei, dar mah ăștia sunt mai Ocupați cu paza lui Dragnea la DNA si nu pot participa. Acum sunt la vulcanizare, in Bucuresti.(...) Eu in seara aceasta eram cu copiii in mașina, in vacanța de 1 Mai. Ce țara e mah asta? Ce siguranța e mah asta? In care ies Hoții din pădure ca ciupercile după ploaie, in care faceti legi doar pentru infractori, in care suntem conduși de infractori? Cât sa mai suportam mah jaful si nesimtirea? Cand autoritățile vor pune preț pe siguranța noastră? Cand vom deschide draku ochii si nu vom mai accepta minciuna si hoția? Multe întrebări, aceleași răspunsuri! Respect pentru Poliția Romana care m-a ajutat si a intervenit! Iar pentru clasa politica si toți românașii care o țin in viața : SICTIR! PS: aici a fost vorba de o secunda. Secunda de cand m-am urcat in mașina. E clar ca erau pregătiți sa atace, dar urcându-ma in mașina au înțepat roata dreapta spate pentru a ma prinde mai târziu. Acea secunda in care am decis sa intru in mașina a fost diferența intre a fi lovit sau a scapa. Am aflat in seara aceasta ca mai nou, arunca cu diverse obiecte in fata mașinii, cand nu e trafic mare, pentru a provoca o ieșire in decor si a jefui.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fgodinamarian%2Fposts%2F2132127257017360&width=500" width="500" height="757" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allow="encrypted-media"></iframe>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!