Postul de televiziune Russia 1 a adus în direct, la o emisiune de dezbateri, „un clarvăzător” din Donbas, care a spus că i s-a arătat un viitor luminos tuturor rușilor, cu condiția ca aceștia să fie uniți și dacă vor rămâne ortodocși.
Cuprins:
Nikolai Tarasenko a fost prezentat, pe 28 aprilie, publicului rus ca un clarvăzător din Donbas, un fost arheolog cu renume mondial care are un dar de la Dumnezeu, să prezică viitorul, fiind numit de jurnaliștii ruși „Vanga secolului XXI”.
În timpul emisiunii „Preamoi efir” (În direct), el a repetat o serie de narațiuni de propagandă ale Kremlinului, menționând că după o purificare a omenirii, poporul rus va fi mult mai fericit, pentru că îl are pe Dumnezeu alături.
Îmbrăcat în uniformă militară, cu medalii sovietice și panglica Sfântului Gheorghe la piept, Nikolai Tarasenko a declarat că Vestul este dominat de Satan și Ucraina la fel.
Criticând SUA pentru decăderea spirituală din ultimele decenii, clarvăzătorul din Donbas a spus că s-a încercat și o destabilizare a Rusiei, ceea ce „este imposibil în cazul nostru, pentru că avem o altă cultură și o altă educație”.
Întrebat care va fi viitorul economiei globale, Nikolai Tarasenko a spus că dolarul american nu va mai avea nicio valoare în viitor.
„Deja este o hârtiuță. În cel mai scurt timp, dolarii vor fi aruncați pe străzi. Vă asigur că așa va fi. Spun asta nu pentru că îi doresc rău Americii sau Angliei, ci pentru că fiecare își făurește propria soartă. Am fost timp de 20 de ani arheolog. Am văzut cum arată rămășițele multor imperii”, a menționat Tarasenko la Russia 1.
Clarvăzătorul le-a povestit rușilor că occidentalii vor plăti pentru păcatele lor și doar ortodoxia îi va salva pe locuitorii „pământurilor noastre istorice”.
Jurnaliștii ruși care au realizat filmări în Donbas, de unde provine Nikolai Tarasenko, l-au prezentat ca pe un sfânt care a construit o biserică pe un deal din regiunea Luhansk, lângă care a avut o „chilie”, în care a locuit împreună cu soția sa mai tânără cu 30 de ani decât el și care i-a născut doi copii.
Clarvăzătorul a povestit cum armata ucraineană a bombardat localitățile din Donbas, iar televiziunea pro-Kremlin le-a arătat telespectatorilor o movilă de proiectile și rachete neexplodate în preajma bisericii construite de Nikolai Tarasenko. Acesta a explicat că rachetele ucrainene nu au putut distruge biserica datorită rugăciunilor familiei sale.
„Sunt cadouri de la Guvernul Ucrainei, care în 2014 a lansat asupra noastră 70 de proiectile, dintre care 30 de tip Uragan”, povestea clarvăzătorul, arătând în direcția rachetelor.
El a adăugat că Dumnezeu a apărat de bombardamentele ucrainene biserica și cătunul în care locuiește, pentru că ține la rușii credincioși.
În timpul emisiunii de la Russia 1, jurnaliștii ruși arătau oameni din studio care plângeau atunci când aflau prin câte greutăți au trecut locuitorii Donbasului în perioada aflării în componența Ucrainei. Nikolai Tarasenko a spus că orașul Luhansk din regiunea ucraineană Donbas va deveni un Ierusalim al tuturor rușilor.
Clarvăzătorul a declarat că este de acord cu profețiile politicianului Vladimir Jirinovski, care a murit în 2022 și care a vorbit în ultimii 20 de ani despre divizarea Ucrainei și despre unirea Crimeei și a Donbasului cu Rusia. „A fost un mare om înțelept, știa ce spune”, comenta Tarasenko.
La un moment dat, în studio a fost invitat fiul clarvăzătorului, Vladislav Tarasenko, care luptă în cadrul „operațiunii militare speciale” a Rusiei pe teritoriul Ucrainei. El a fost povățuit de tatăl să se înscrie în armată și „să-și apere meleagul natal de inamicii ucraineni”.
„Până a deveni orb, am luptat și eu împotriva Ucrainei, care a venit să ne cotropească pământul. Cum să fim indiferenți? Fiul meu m-a ajutat să ne apărăm casa în prima linie a frontului când avea doar 11 ani”, a declarat clarvăzătorul, încurajându-i pe bărbații ruși să se alăture armatei.
Russia 1 l-a prezentat pe bărbat ca un exemplu de urmat pentru alții - un luptător în armată, care a construit biserici ca un sfânt și apără cu arma în mână dreapta ortodoxie lăsată de Dumnezeu poporului său.
Jumbo 04.05.2023, 10:39
Sigur va fi asa. Dar intai trebuie terminata satana suprema, cu hipersonice invizibile cu focoase nucleare multiple. Slava Ucraina
ideclass 04.05.2023, 10:52
Daca ma uit mai bine la ochii lui, da, se vede ca e "clarvazator" in mai multe directii. Dar sigur nu l-a vazut pe dentistul dumnealui de mult...
VolodimirZelenski 04.05.2023, 11:19
Fix la Moscova ma gandeam si eu!
dinamo_forever_77 04.05.2023, 11:39
Si spalaraea pe "creier" continua. Indobitocirea in masa este indeletnicirea moscovitilor. Cu baba vanga la atacccccccc :))))
mrc.inl 04.05.2023, 12:58
Ca arheolog 20 de ani a văzut rămășițele multor imperii. Un singur imperiu mai există și trebuie să dispară și acesta pentru a fi pace în lume. Din păcate nu-i va vedea rămășițele că e deja orb și oricum nu mai are decât un an-doi până la reîntâlnirea cu Jirinovsky.