Tânăra mai avea încă urme de la sarcină, cum ar fi vergeturile sau piele strânsă de pe burtă, fapt pentru care unii oameni prezenți la piscină îi aruncau priviri disprețuitoare și făceau comentarii răutăcioase.

Lexi Sinclair și-a povestit experiențape Facebook spunând că, la un moment dat, în timp ce își pregătea copilul de plajă, a fost abordată de o femeie în jur de 50 de ani, care i-a pus tot felul de întrebări despre sarcina și copil, apoi i-a spus direct că mulți bărbați de la piscină nu se simt confortabil când o văd în costum de baie, având în vedere că abia a devenit mamă și încă se află în perioada de recuperare.

„Mi-a spus că bărbații de la piscină s-ar simți mult mai confortabil dacă aș purta un costum de baie întreg, pentru că unul din două piese nu este potrivit pentru o mamă, mai ales dacă aceasta se află încă în recuperare. Toți cei care mă cunosc știu că aș fi avut cuvinte dure la adresa femeii, dar am ales să zâmbesc, mi-am pupat copilul și i-am răspuns așa: Sunt mândră de corpul meu, în doar un an de zile am luat 23 de kilograme și am reușit deja să dau jos 17 dintre ele. Am crescut un om și am dat naștere la un miracol frumos. Corpul meu produce hrană pentru copilul meu. Deci nu, corpul meu nu este cel mai bun lucru la care să se uite acșeti oameni. Vergeturile mele și burta pufoasă s-ar putea să nu fie sexy, dar ele sunt dovada că am făcut ceva uimitor și că am un om care mă iubește și mă vede chiar mai sexy și mai frumoasă acum, după ce am devenit maă. Ca să fiu sinceră, nu dau doi bani pe ce gândesc alți oameni despre mine sau peo persoană lipsită de scupule ca tine. Să aveți o zi frumoasă, totuși”, a povestit Lexi.

Povestea ei a impresionat mai multe mămici, iar postarea a devenit virală, fiind share-uită de peste 23.000 de persoane.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.