Un curier a fost prins cu sute de mii de euro ai mafiei drogurilor în mașină, după ce a condus peste linia continuă și l-a oprit poliția, în Belgia

 1 comentariu
Arhiva foto

Parchetul belgian cere o pedeapsă de 40 de luni de închisoare și o amendă de 40.000 de euro pentru Nabil M., care ar ar fi curier de bani pentru mafia drogurilor. La un control după o încălcare banală a unei reguli de circulație, polițiștii au găsit în mașina lui o geantă de cumpărături cu peste 189.000 de euro numerar. El fusese oprit de poliție pentru că a condus peste o linia continuă, relatează cotidianul Nieuws Blad.

Nabil M. a făcut greșeala fatală la ieșirea din Linkeroever. Bărbatul, care nu a raportat venituri oficiale de mulți ani, potrivit Procuraturii, era în drum spre mama sa. La benzinărie a fost oprit de un echipaj de poliție și chestionat în legătură cu încălcarea unei simple reguli de circulație. „Polițiștii au observat însă că M. s-a comportat foarte nervos și s-a uitat tot timpul în mașina lui”, a explicat procurorul.

Polițiștii au decis să percheziționeze vehiculul. În spatele scaunului șoferului se afla o geantă de cumpărături inscripționată „Good Vibes Only”. În ea erau teancuri de bancnote în valoare totală de 189.160 de euro.

Potrivit Procuraturii, nu există nicio îndoială că banii au origine penală. „Inculpatul nu are de fapt un venit legal”, a spus procurorul. „Dar în timpul căutării, am găsit încă 14.700 de euro cash, un colier de aur, un Rolex de 19.000 de euro și niște telefoane mobile Google Pix. În mașina lui se aflau și câteva articole de îmbrăcăminte scumpe, cum ar fi patru paltoane și cămăși”.

Apoi informațiile obținute din telefoanele mobile au devenit incriminatoare. „În diverse aplicații de chat au apărut fotografii cu pachete de cocaină și cantități mari de bani numerar”, a spus procurorul. „Anchetatorii au găsit și conversații între M. și un client despre achiziționarea de de cocaină”. Convorbirea a avut loc în ziua în care M. a fost prins cu sacul de cumpărături plin cu bani cash. „Prețul este de 21.000 de euro pe kilogram”, i-a spus M. clientului său, care dorea să cumpere nouă pachete. „Din întâmplare, exact 189.000 de euro e totalul”, a spus procurorul.

Avocatul Jens Vanhellemont a încercat să pună la îndoială validitatea percheziției mașinii clientului său. Potrivit acestuia, faptul că Nabil ar fi săvârșit o încălcare rutieră nu le-a dat polițiștilor dreptul de a percheziționa mașina. Și, potrivit acestuia, faptul că clientul său este cunoscut poliției și justiției nu a fost un motiv întemeiat pentru a percheziționa o mașină.

Însuși Nabil M. a subminat puțin mai târziu argumentele avocatului său declarând că le-a spus spontan polițiștilor că are 200.000 de euro în mașină. Care, susține el, provin din vânzarea unor mașini.

Judecătorul urmează să decidă o eventuală sentință în următoarele două săptămâni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    durban22 12.07.2023, 15:10

    Nu cred ca o sa ia o pedeapsa prea mare doar prin faptul ca nu poate sa justifice provenienta banilor !!.

ALTE ȘTIRI
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
MONDEN
Burlacii:Foc în Paradis
ExclusivInterviu
15:17
Ce se întâmplă în culisele „Burlacii: Foc în Paradis”. Emilia Vlaicu, producător general, face dezvăluiri incendiare
Adela Popescu și Radu Vâlcan | Foto: Instagram
14:39
Ce a făcut Adela Popescu în România în timp ce Radu Vâlcan filma pentru „Insula Iubirii” 2026 în Thailanda: „Pentru el e o traumă”
POLITIC
Chatbot
14:30
UDMR lucrează la un chatbot secui. ErdélyGPT îți rezolvă problemele „în timp ce faci pălincă”
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Ultimele știri
15:46
Propunerea primită de Paul Ipate pentru serialul de la Pro TV: „Foarte rar mi s-a întâmplat”
15:46
Câți români s-au uitat la Cătălin Măruță pe Antena 1. Audiența emisiunii „Furnicuțele” cu fostul prezentator de la PRO TV la cârmă
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
15:38
BYD va lansa în 2027 primele mașini electrice pentru care promite 1.200 kilometri autonomie. Ce este bateria solid-state, cu care le echipează
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Imagine cu aviaone care rulează pe o pistă a aeroportului din Mumbai, India, având în prim-plan un Boeing 747
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
Bucureștiul devine, între 14 și 20 septembrie, capitala gastronomiei odată cu prima ediție a Bucharest Food Week. Sursă foto: Shutterstock
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
Castel Apafi
Analiză
13:00
Castelul renascentist din Sibiu, unde acum 350 de ani s-a pierdut autonomia Transilvaniei, restaurat cu fonduri europene
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare