Misiunea „Crew-6”, aflată la bordul rachetei Dragon Endeavour a SpaceX, a amerizat luni, 3 septembrie, în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei din SUA, la ora 12:15 am (07.15 ora României), după circa 17 ore de la desprinderea de Stația Spațială Internațională (ISS), a anunțat luni dimineață NASA, potrivit Agerpres.
Echipajul, alcătuit din astronauții americani Stephen Bowen şi Warren Hoburg, cosmonautul rus Andrei Fedyaev şi Sultan al-Niyadi, din Emiratele Arabe Unite (EAU), a revenit în siguranță pe Pământ, după ce a petrecut ultimele șase luni la bordul ISS.
Odată cu plecarea celor patru astronauţi, echipajul de pe staţia spaţială a revenit la şapte membri după ce misiunea Crew-7, cea de-a şaptea misiune comercială de rotaţie a echipajului realizată de SpaceX pentru Agenţia spaţială americană, a ajuns la avanpostul spaţial pe 27 august.
Misiunea Crew-6, care a durat în total 186 de zile, a fost lansată pe 2 martie. În timpul desfășurării acesteia, cei patru astronauți au fost ingineri de zbor în cadrul Expediției 68 și Expediției 69, potrivit Space.com.
Daniel9090 04.09.2023, 15:48
Ce au făcut timp de 6 luni la bordul ISS?
MaraM 04.09.2023, 16:32
felicitari
Andrissima 04.09.2023, 17:55
Ok
mica 04.09.2023, 21:18
O misiune reusita.
mariussorin75 05.09.2023, 13:35
au ratat concediul de vara