Un elev de 15 ani s-a rănit grav după ce a căzut de pe balustradă, la o școală din Satu Mare. Adolescentul este cunoscut drept consumator de etnobotanice, a precizat şeful inspectoratului școlar judeţean.
Accidentul a avut loc vineri la Şcoala Gimnazială din Odoreu iar elevul ar fi putut fi sub influența etnobotanicelor, întrucât avea antecednete de consum, a precizat pentru Agerpres şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Călin Durla.
"Cei de la UPU mi-au precizat faptul că elevul a ajuns de mai multe ori la ei din cauza consumului de etnobotanice. E posibil ca tânărul să fi fost sub influenţa lor şi în momentul în care a căzut de pe balustradă", a spus inspectorul-șef.
Potrivit acestuia, elevul a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital de la Cluj-Napoca, starea lui fiind stabilă în acest moment.
„A fost necesară transportarea lui la Cluj-Napoca doar pentru că spitalul din Satu Mare nu avea chirurgie pediatrică şi era nevoie de o intervenţie chirurgicală în zona abdominală. Acum starea lui este stabilă", a precizat şeful ISJ.
Elevul era cunoscut ca având grave probleme de comportament în şcoală şi în afara ei, au precizat reprezentanţii ISJ Satu Mare, într-un comunicat.
„Elevul era cuprins într-un program de consiliere la cabinetul şcolar. A fost elevul şcolii în clasele I-V, după care a frecventat clasele VI-VIII la Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare. Declarat repetent în clasa a VIII-a la Liceul cu Program Sportiv, s-a înscris din septembrie, pentru a repeta clasa, la Şcoala Gimnazială Odoreu".