Dmitri Drobinin, 55 de ani, fostul șef al raionului Industrial din Perm, sud-vestul Rusiei, a fost arestat pentru dare de mită în încercarea de a scăpa de serviciul militar. El ar fi încercat să ofere 3 milioane de ruble, circa 33.000 de euro, unui oficial din Ministerul Apărării pentru a fi declarat inapt, transmite agenția de stat TASS și publicația Pro Perm.
Cuprins:
Dmitri Drobinin a fost plasat în arest preventiv de Tribunalul Militar al Garnizoanei Perm, după ar fi încercat să ofere o mită de 3 milioane de ruble, circa 33.000 de euro, unui oficial din Ministerul Apărării pentru a fi declarat inapt pentru serviciul militar. În timpul interogatoriilor inițiale, Drobinin nu și-a recunoscut vina.
Culmea, arestarea vine după ce Drobinin se înrolase voluntar în armată la sfârșitul anului trecut, în timp ce era anchetat într-un dosar de fraudă și luare de mită. Acel caz fusese suspendat temporar.
Drobinin a fost arestat preventiv pe 1 decembrie, pentru două luni, până pe 28 ianuarie, a relatat instanța.
Potrivit anchetatorilor, în martie 2023 Drobinin ar fi obținut ilegal 500.000 de ruble, circa 5.500 de euro, de la o fundație caritabilă.
De asemenea, în septembrie 2023, Drobinin ar fi primit mită sub formă de servicii de la un antreprenor, în schimbul neexecutării unui ordin de demolare a unui pavilion ilegal.
Pentru a evita ancheta penală, el a semnat cu contract cu Ministerul Apărării încă din 2024. Inițial, a fost responsabil de trimiterea de echipament militar, alimente și echipament individual de protecție pe front. A plecat spre unitatea sa în 2025.
Drobinin fusese numit șef al raionului Industrial din Perm în octombrie 2021. Anterior, ocupase funcția de director executiv al Asociației Industriei Forestiere din Prikamie și fusese ministru al industriei, inovației și științei în regiunea Perm între 2010-2011.