Un general cu carieră în sinecuri la stat, apropiat de Gabriel Oprea, și un avocat școlit la SRI conduc Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

 3 comentarii
Arhiva foto
Exclusiv

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) se află în subordinea Ministerului de Finanțe și se ocupă cu prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism.

Rapoarte de activitate la indigo

Activitatea Oficiului constă în analizarea informațiilor primite și sesizarea Parchetului dacă acest lucru se justifică. ONPCSB poate implica și SRI-ul dacă are suspiciuni că există operațiuni suspecte de finanțare a unor acte de terorism. Cel puțin în ultima vreme nu s-a auzit de cazuri mărețe de spălare de bani în care Oficiul să aibă vreun rol.

După cum îi spune și numele, una dintre principalele sarcini ale Oficiului este de prevenire. Conform ultimului raport de activitate (care în cea mai mare parte este copy-paste din cel trecut, doar cifrele diferă), Oficiul nu și-a îndeplinit sarcinile pentru că numărul de „Rapoarte de Tranzacții Suspecte” a crescut în 2024 cu 5,62% față de 2023 și cu 40,05% față de 2022.

Avocatul Bogdan Stan, asociat cu un senator PSD, fratele șefului ANI

Oficiul este condus de un președinte cu rang de secretar de stat și de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat. 

Bogdan Stan este președintele ONPCSB din luna februarie a acestui an, după ce Adrian Cucu a demisionat. Libertatea a mai scris despre Bogdan Stan, care este asociat în două firme cu Sorin Moise, fost secretar de stat din Ministerul Agriculturii și actual senator PSD. Sorin Moise este fratele președintelui Agenției Naționale pentru Integritate (ANI), Florin Ionel Moise. 

De altfel, Bogdan Stan nu este străin de ANI, pentru că a lucrat aici încă din 2007, ocupând, pe rând, funcțiile de consilier, inspector, șef serviciu, director, vicepreședinte și președinte.  

În 2019, la terminarea mandatului de președinte al ANI, funcția lui Stan a fost preluată interimar de vicepreședintele Florin Ionel Moise, fratele lui Sorin Moise. Iar în 2021, fiind singurul candidat, Florin Moise a fost ales președintele ANI.

Conform ultimei declarații de avere, înainte să devină președintele ONPCSB, Bogdan Stan a mai trecut pe la Societatea Română de Radiodifuziune, unde a fost consilier și prin CA-urile fabricii de ulei Argus SA din Constanța, Comcereal SA din Tulcea și Mercur SA din Craiova (controlate de Infinity Capital Investments SA - fostul SIF Oltenia). De la toate acestea a încasat, în total, aproape 300.000 de lei. 

În declarația de interese, Bogdan Stan a omis să treacă cele două firme, Energy Sunland SRL și Twoforsun Energy SRL, în care este asociat cu senatorul PSD Sorin Moise, fratele șefului ANI.

Avocat de profesie, Bogdan Stan a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Titu Maiorescu. Dar cel mai mult îl recomandă studiile postuniversitare făcute la Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, a SRI.

Ilie Aprodu, generalul pensionar care lucrează de 20 de ani la stat

Constantin Ilie Aprodu este vicepreședintele ONPCSB, numit în această funcție, în 2019, de premierul Viorica Dăncilă. 

Conform propriului CV, Aprodu este fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării și beneficiază, încă din 2003, de pensie militară, care se ridică la 141.600 de lei. 

General în rezervă și pensionar de lux, acum în vârstă de 63 de ani, Aprodu s-a angajat la stat încă din 2002, de pe vremea lui Adrian Năstase, pe funcția de secretar general în Ministerul Agriculturii, apoi lector la Universitatea Financiar Bancară (desființată între timp), director financiar la Spitalul Clinic Carol Davila și auditor la Curtea de Conturi (care l-a și detașat o perioadă la ONPCSB).

În 2017, Aprodu s-a întors în Ministerul Agriculturii, unde a stat până în 2019, când a fost numit vicepreședinte al ONPCSB, încasând un salariu de 116.400 de lei.

Oficiul, loc călduț pentru ginerele lui Gabriel Oprea

Potrivit Europa Liberă, Aprodu a fost un apropiat al fostului ministru de interne Gabriel Oprea, cu care a fost coleg la școala militară. El s-a atașat și de Petre Daea, mai ales după ce a fost nașul de cununie al uneia dintre fetele fostului ministru al Agriculturii. Pe când tăia și spânzura în Ministerul Agriculturii, Aprodu ar fi intervenit pentru angajarea fiului lui Gabriel Oprea la minister.

Coincidență sau nu, ginerele lui Gabriel Oprea, Alexandru Marius Tudor, lucrează și el, din 2021, la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ca șef serviciu. Alexandru Marius Tudor a devenit celebru după ce lui și soției sale (fiica lui Gabriel Oprea) le-au fost retrase titlurile de doctor în domeniul informații și securitate națională obținute la Academia Națională de Informații Mihai Viteazul a SRI, fiind dovediți că au plagiat.

Constantin Ilie Aprodu mai este asociat unic în firma cu profituri modeste Panova Trade SRL, iar soția sa lucrează ca auditor la Curtea de Conturi, de unde primește 160.000 de lei.

În primăvara acestui an, Aprodu s-a înscris la concursul pentru funcția de președinte și al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), instituție aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, dar fără succes.

Ca mulți alți sinecuriști răsfățați, Aprodu s-a înfruptat regește și de la EximBank, unde a fost, prin 2018, membru în Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări al băncii de stat, răsplătit cu 232.800 de lei pe an. Iar din anul 2021 este și cadru didactic asociat la ASE, fiind remunerat cu 3.300 de lei.

În 2003, Aprodu a fost decorat cu Ordinul Steaua României de președintele Ion Iliescu și a făcut parte, la începuturile carierei civile, din CA-urile Romsilva și Administrația Națională Apele Române.

Abuzurile de la Oficiu

În istoria sa de 25 de ani, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a fost în centrul mai multor scandaluri. Șefi cercetați de DNA, implicări politice, rapoarte nefavorabile ale Consiliului Europei sau abuzuri. Cel mai cunoscut a fost dosarul „Mătușa Tamara”, în care a fost implicat și fostul premier PSD Adrian Năstase. Iar despre ineficiența instituției Libertatea a mai scris.

Legat de vicepreședintele Constantin Ilie Aprodu, mai mulți angajați ai Oficiului l-au „turnat” pentru abuzuri și amenințări printr-o sesizare trimisă Ministerului de Finanțe. Contex.ro publica acum trei ani că Aprodu utiliza „amenințări directe și indirecte către personalul Oficiului pentru a-i determina să acționeze în sensul dorit de el”.

Fotografii colaj: Agerpres, ase.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    nakamoto 30.07.2025, 09:44

    Numai daca te uiti la fetele lor i-ti dai seama ce fel de oameni sunt,fata nu minte.

  • Avatar comentarii

    vividan2007 30.07.2025, 11:25

    asa trebuie ,bravo domnilor

  • Avatar comentarii

    crocospin 30.07.2025, 15:10

    Escrocheriile își ai sediul la SRI. Acolo sunt școlite multe figuri politice care își au planul bine pus la punct.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!