Papa Francisc a fost acuzat de către un grup internațional de catolici că a participat la "închinarea idolatră la zeitatea păgână Pachamama" în timpul sinodului de luna trecută.
În opinia catolicilor conservatori, Papa Francisc a comis astfel "acte superstițioase și de sacrilegiu". În jur de 100 de oameni au semnat o petiție împotriva Suveranului Pontif, potrivit Agerpres care citează DPA.
Adunarea recentă a episcopilor din regiunea Amazonului, la Roma, a generat controverse în condiţiile în care patru statui din lemn reprezentând-o pe zeiţa incaşă Pachamama (Mama Pământ) au fost amplasate într-o biserică din apropierea Pieţei Sf. Petru, spre nemulţumirea catolicilor ultra-conservatori care au văzut în acest gest o atrocitate păgână.
Papa Francisc a fost acuzat că a participat la "închinarea idolatră la zeitatea păgână Pachamama" în timpul sinodului de luna trecută, în cadrul unei petiţii semnate de 100 de persoane şi distribuite marţi pe diverse site-uri catolice.
Statuile au fost ulterior furate şi aruncate în Tibru, vinovaţii postând un videoclip al faptei pe YouTube. Papa şi-a cerut scuze pentru furt, însă criticii săi l-au condamnat în scrisoarea de protest pentru simpla amplasare a statuetelor zeiţei Pachamama, în acelaşi timp criticându-i eforturile din trecut de a favoriza dialogul interconfesional.