MENIU CAUTĂ
, de Mihai Niculescu

Un individ cercetat pentru omor s-a spânzurat în arestul poliției din Bistrița

Distribuie

Un individ arestat pentru omor s-a spânzurat în arestul poliției din Bistrița. Tânărul de 21 de ai a fost descoperit inconștient duminică, resuscitat și dus la spital, unde a decedat însă luni dimineața.

Individul era arestat alături de fratele lui sub acuzația că a ucis un bătrân de 71 de ani din Bistrițaș Duminică, acesta s-a spânzurat în Centrul de reţinere şi arestare preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Adrian Briciu

Echipajul medical ajuns la faţa locului reuşind să îl resusciteze şi să îl transporte la spital, relatează Agerpres.

Luni dimineaţa, tânărul a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.

S-a întâmplat ieri (duminică n.r.), în jurul orei 13,40 a fost găsit în celulă, spânzurat cu un cearceaf. În perioada aceea, colegii din celulă au fost scoşi la plimbare, conform programului, de către lucrătorii din Centrul de reţinere şi arestare preventivă. A fost găsit de către un lucrător de la Centrul de arestare preventivă în stare de inconştienţă, s-a solicitat un echipaj medical, i-a acordat primul ajutor, a fost resuscitat, în sensul că a început să aibă puls. A fost transportat la spital şi noaptea trecută, în jurul orei 3,40, a decedat”, a declarat procurorul Briciu.

Tânărul care s-a spânzurat era din comuna Lechinţa şi în luna februarie a fost arestat preventiv alături de fratele său în vârstă de 19 ani, fiind acuzaţi că ar fi omorât un bărbat de 71 de ani din Bistriţa în apartamentul acestuia.

Acesta era recidivist şi fusese eliberat condiţionat la data de 11 septembrie 2018 din Penitenciarul Bacău, în baza unei hotărâri luate de Judecătoria Bacău. Primise o condamnare de 2 ani şi 4 luni pentru tâlhărie calificată, și mai avea de executat 191 de zile de închisoare.


Citește și: Ucisă într-un dosar de omor, înviată din vorbe de procuror! Se redeschide misteriosul caz al Adinei Motaș, o adolescentă de 16 ani, dispărută fără urmă acum șase ani


 

Comentarii