Influencerul ReSet, care are 19 ani și peste un milion de urmăritori pe YouTube, a fost condamnat la 15 luni de închisoare cu suspendare și obligat să îi plătească 20.000 de euro românului pe care l-a umilit, potrivit ziarului New York Times.
S-a întâmplat în Barcelona, Spania, unde românul a emigrat pentru o viață mai bună, dar a ajuns, ca mulți alții, să trăiască pe străzi.
Kanghua Ren, cunoscut în rândul urmăritorilor săi de pe YouTube ca ReSet, a ajuns în fața instanței după ce, în 2017, a înlocuit crema unui biscuit Oreo cu pastă de dinți și i l-a oferit lui Gheorghe L., un bărbat care a fost cioban în România și a emigrat în Spania, iar la acel moment stătea în fața unui supermarket din Barcelona.
Influencerul l-a filmat pe român când mânca acel biscuit și a postat filmulețul pe YouTube. Bărbatul a vomitat după ce a mâncat biscuitul cu pastă de dinți.