Un bărbat irakian, în vârstă de 48 de ani, a fost arestat la Lodz, în centrul Poloniei, după ce asupra sa au fost descoperiţi explozibili. Arestarea sa vine cu câteva zile înainte de o vizită la Cracovia a Papei Francisc.
Purtătoare de cuvânt a Parchetului, Beata Marczak, a declarat că suspectul a fost interogat de Poliţie şi plasat în arest preventiv timp de două luni. Bărbatul avea o cantitate foarte mică de explozibili, care nu ar fi fost suficientă pentru o explozie. Urme de explzibil au fost găsite și în bagajul și pe hainele acestuia la un hotel din Lodsz și Cracovia, unde a stat irakianul, a anunțat postul de știri Polsat News. Acesta a fost arestat chiar la un hotel în Lodz.
În aceste condiţii, „nu există elemente pentru a-l acuza de terorism”, a precizat Marczak. El riscă, însă, până la opt ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de deţinere ilegală de substanţe explozibile.
Autorităţile încearcă în prezent să stabilească în primul rând identitatea irakianului, care nu avea asupra sa documente şi care nu are un domiciliu fix. Bărbatul a ajuns în Polonia în urmă cu câteva săptămâni, după ce a fost expluzat din Suedia și a trăiot mai mult ani în Elveția.
Polonia mobilizează 40.000 de agenți de securitate pentru a-l proteja pe Papa Francisc, care ajunge în țară miercuri. Sute de mii de pelerin sunt așteptați să participe la festivalul ce are loc în perioada 26 iulie -31 iulie, în sudul Cracoviei.

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Câți bani lua Benone Sinulescu de la Stat, de fapt. Soția regretatului artist a rupt tăcerea
Playtech.ro
ȘOC! Câți bani lua Benone Sinulescu de la Stat, de fapt. Soția regretatului artist a rupt tăcerea
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie