„În urmă cu câteva momente, jurnalistul Ricardo Lopez de la InfoGuaymas a fost ucis în Guaymas (Sonora). Codul roşu este activat şi începe ancheta”, a indicat Parchetul de stat din Sonora pe Twitter.

Lopez, în vârstă de 47 de ani, conducea grupul media online InfoGuaymas. În martie anul trecut, el a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că primea ameninţări ca urmare a activităţii sale.

„Presa din portul Guaymas lucrează sub ameninţare. A fost depusă o plângere la procurorul general al Republicii”, a spus el.

Potrivit presei mexicane, înainte de a conduce InfoGuaymas, Ricardo Lopez a lucrat la canalul Televisa din Sonora şi la alte ziare locale.

Asasinatul survine la mai puţin de şase săptămâni după cel al unui alt jurnalist, Gustavo Sanchez, împuşcat la mijlocul lunii iunie în statul Oaxaca (sud).

În mai, jurnalistul Benjamán Morales a fost asasinat în statul Sonora.

Mexicul este considerat una dintre cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti, cu aproximativ 100 de asasinate din 2000, dintre care opt în 2020. Peste 90% din aceste crime rămân nepedepsite, potrivit organizaţiilor pentru apărarea libertăţii presei.

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good