Vicepreședintele executiv al companiei Forver 21, Linda Chang, a declarat pentru New York Times că retailerul își va vinde 350 de magazinele din 40 de țări. Câteva sute de locații vor fi păstrate în SUA, la fel ca și magazinul online, relatează Business Insider. Anterior, compania a angajat o echipă de consultanți pentru rezolvarea problemelor financiare.

Măsurile au fost anunțate printr-o scrisoare făcută publică duminică. Piețele unde vor fi cesionate operațiunile sunt situate în Europa, inclusiv în România, și Asia, urmând ca magazinele să funcționeze în continuare în SUA, Mexic și America Latină.

Planurile companiei mai includ închiderea a 178 de magazine în Statele Unite. Potrivit directorului executiv Linda Chang, compania a fost nevoită să facă față provocărilor de pe piața retailerilor de îmbrăcăminte, inclusiv expansiunea comerțului online.

„Vânzările la mall au scăzut, comerțul mutându-se în online” a spus Linda Chang.

Forever 21 deține în prezent peste 800 de magazine în SUA, Europa, Asia și America Latină, iar vânzările sunt estimate la aproximativ 3 miliarde de dolari anual, întrucât compania nu și-a făcut publice datele financiare. Semne ale dificultăților cu care se confruntă au apărut în ultimii ani, o dată cu închiderea unor magazine din Londra și China.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

„Intrarea în procedură de faliment va permite companiei să elimine magazinele neprofitabile și să recapitalizeze afacerea” au declarat surse apropiate retailerului pentru Bloomberg.

Forever 21 a fost înființată în 1984 și a cunoscut succesul în anii 90, produsele fiind foarte populare mai ales printre adolescente și tinere, și datorită prețurilor scăzute.

Sursa foto: Shutterstock

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI