În mijlocul acestui haos provocat de stihiile naturii, Ministrul de Interne din Italia, Matteo Salvini, a găsit de cuviință să posteze un selfie zâmbind cu gura până la urechi.

Imediat, lumea a reacționat vehement la adresa acestuia. Postarea de pe rețelele de socializare a primit multe comentarii, fiind acuzat de lipsă de respect pentru cei ce au murit și de compasiune pentru familiile decedaților.

„Știți ceva? Nu-mi pasă”

„E o tragie, nu o excursie”, i-au transmis oamenii politicianului de dreapta.

Mai târziu, Salvini a postat pe Twitter o nouă poză, în care apare lângă un elicopter de intervenție, însoțită de un mesaj. „Dacă m-am dus, m-au criticat pentru că m-am dus. Dacă nu mă duceam, mă criticau pentru că nu m-am dus. Am zâmbit, n-a fost bine. Știți ceva, dragi critici, atotștiutori și jurnaliști de extrema-stângă? Nu-mi pasă. Eu mă gândesc la italieni și muncesc”, a scris Salvini.

Foto: Twitter


INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Directorul medical al Spitalului Militar din Constanța a uitat două foarfeci de 16 cm în burta unei paciente de 61 de ani!

VIDEOREPORTAJ/ Campania Libertatea „Centenar Solidar” a început. Opt copii, o cameră, nici o jucărie, dar multe visuri

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.