Un muncitor a murit la o fabrică de betoane din Piatra Neamț. Bărbatul de 40 de ani nu a mai putut fi salvat, după ce a fost strivit de un utilaj. Accidentul de muncă este anchetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț.
Bărbatul a fost strivit sub greutatea unui utilaj, în timp ce încărca stația de betoane, relatează Agerpres.ro.
„Utilajul este un căruţ care încărca staţia de betoane. Leziunile victimei au fost incompatibile cu viaţa. La locul evenimentului, echipajul Terapie Intensivă Mobilă a mai acordat îngrijiri medicale unei persoane care a leşinat", a declarat inspectorul şef al ISU Neamţ, colonelul Ioan Niţică.
La faţa locului au fost chemați și reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările accidentului.
În iulie, un bărbat de 36 de ani a fost transportat în stare critică la spital, după ce a căzut în casa liftului unei clădiri în construcție din Iași. Incidentul șocant este anchetat de Poliție și de Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Sursă foto: stiri-neamt.ro