Un olandez s-a îndrăgostit peste cap de o tânără din China, pe care a cunoscut-o pe internet. Bărbatul a recurs chiar la un gest inedit pentru a o cunoaște pe aceasta, așa că a zburat din Amsterdam până în orașul Changsha din provincia Hunan. Ajuns la destinație, bărbatul a fost lăsat cu ochii în soare.
Alexander Pieter Cirk, un olandez de 41 de ani, a zburat până în China în speranța că o va întâlni pe tânăra de 26 de ani pe care o cunoscuse cu două luni în urmă, pe internet. Nu știa multe despre aceasta și nici măcar nu avea numele ei întreg. Acest lucru nu l-a împiedicat să zboare peste 8.000 de kilometri, relatează Daily Mail.
Ajuns la aeroportul Changsha, olandezul nu a găsit-o pe tânără, însă, chiar și așa, nu a refuzat să plece. El a așteptat zece zile pe aeroport, sperând în continuare că aceasta își va face apariția. Starea lui de sănătate a început însă se înrăutățească, în special din cauza faptului că olandezul nu dormea și abia dacă mânca ceva. El a leșinat, iar angajații aeroportului au fost nevoiți să cheme o ambulanță.
<iframe allowfullscreen frameborder="0" width="698" height="573" scrolling="no" id="molvideoplayer" title="MailOnline Embed Player" src="http://www.dailymail.co.uk/embed/video/1315773.html"></iframe>
Aventura bărbatului s-a încheiat astfel la spital, iar povestea lui a ajuns în presa din întreaga lume. Jurnaliștii chinezi au reușit să dea chiar și de tânăra pe care acesta o căuta. Femeia a spus că a fost plecată din oraș pentru a-și face o operație estetică și că a fost nevoită să-și închidă telefonul.
Mai mult, tânăra de 26 de ani a spus că nu se aștepta ca olandezul să facă această călătorie. "Într-o zi mi-a trimis o fotografie cu biletul de avion, iar eu am crezut că e o glumă. Nu a mai luat legătura cu mine mai târziu", a spus tânăra.
Ea a povestit că l-a sunat pe olandez în spital și că au vorbit timp de aproximativ două ore. O întâlnire între cei doi nu a avut loc, căci tânăra nu ar fi putut să revină în oraș.
Foto: People's Daily Online