Un om de afaceri din județul Bistrița a trăit șocul vieții, pe 14 noiembrie, chiar în propria locuință, din satul Dumitra, a informat bistriteanul.ro.Acesta s-a trezit în casă cu trei indivizi necunoscuți, care l-au legat, iar apoi l-au jefuit în voie.
Cuprins:
Bărbatul a rămas fără o sumă de bani și fără trei telefoane mobile. Se pare că banda ar fi fost formată din trei indivizi.nu se știe nici ce au furat hoții din locuință. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată."Din primele verificări a rezultat faptul că, la data de 14 noiembrie, trei persoane necunoscute au sustras prin violență, dintr-o locuință din Dumitra, o sumă de bani și trei telefoane mobile. În continuare, polițiștii din cadrul IPJ BN desfășoară investigații și activități specifice pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate", a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.În India, un bărbat a fost legat și obligat să vadă cum familia lui era batjocorită.
Paradoxul Metrorex | În timp ce sindicatul cere majorări de 42%, compania se împrumută şi pune gaj trenuri pentru plata lucrărilor din Drumul TabereiDeputatul PSD Florin Iordache, pasionat de pescuit sportiv, cu gesturi de fotbalist. Ce gesturi obscene au făcut Răzvan Lucescu, Stelea, Ioan Andone sau Gigi BecaliSupravieţuitorii tragediei din Colectiv, în faţa judecătorului. "Jetul de artificii nu ajungea la stâlp, nu ştiu dacă asta a fost cauza incendiului"