Norocosul a ghicit toatele cele cinci numere câştigătoare şi cele două numere speciale – Lucky Star – şi astfel a pus mâna pe premiul de 76,3 milioane de lire.

Mai bogat acum decât Daniel Craig (74 milioane de lire sterline) şi Harry Styles (50 de milioane de lire sterline), britanicul are o avere care se apropie de cea a artistului Ed Sheeran (80 de milioane de lire sterline), notează Agerpres.

Numerele câştigătoare de la extragerea de vineri a loteriei EuroMillions au fost 5, 15, 17, 37 şi 44, iar cele două numere speciale extrase au fost 7 şi 11.

Recordul actual pentru cel mai mare câştig obţinut la loterie în Marea Britanie, în valoare de 161 de milioane de lire sterline, este deţinut de soţii Colin şi Chris Weir din Largs, o localitate din North Ayrshire (una dintre cele 32 de subdiviziuni ale Scoţiei), care au jucat la EuroMillions în 2011.

În România, cel mai mare premiu la loterie a fost de aproape 49 de milioane de lei și a fost câștigat în anul 2013.

Foto: Hepta


CITEȘTE ȘI:

Orașul din România unde salariul unui șofer poate ajunge la 7.000 de lei! Culmea, nu se găsesc angajați, așa că s-au început „recrutări” din alte județe

       
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Observatornews.ro
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Horoscop 6 decembrie 2021. Leii se simt împovărați din cauza unor situații pe care nu le pot gestiona așa cum ar dori
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2021. Leii se simt împovărați din cauza unor situații pe care nu le pot gestiona așa cum ar dori
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Știrileprotv.ro
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!