Preşedintele Clubului Câinilor Utilitari, Vlad Popescu, unul dintre puţinele ONG-uri care au un protocol de colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, atrage atenția, într-o scrisoare deschisă, că sunt probleme în sistemul de căutare a persoanelor dispărute. El susține că nicio instituţie nu are acum nici măcar un om antrenat să conducă o operaţiune de căutare și că se pleacă la intervenții nu cu un plan clar, ci cu ”idei bune”.
Organizaţia este specializată în pregătirea de echipe “om-câine” fie pentru găsirea persoanelor dispărute, fie pentru identificarea potenţialelor victime în cazul unor catastrofe.
Vlad Popescu susţine că, în urma tuturor intervenţiilor de până acum pentru care a fost solicitată organizaţia sa, nu a întâlnit nicio persoană care să aplice vreo procedură specifică operaţiunilor de căutare a unei persoane dispărute.
Instructorul canin susține că, în toate intervenţiile de până acum la care a fost solicitat, doar dispariţiile de copii sub 12 ani au atras interesul autorităţilor şi comunităţilor locale, de la această vârstă încolo operaţiunile fiind ”amânate şi făcute de mântuială”.
Redăm scrisoarea deschisă semnată de Vlad Popescu și adresată președintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncilă, ministrului Afacerilor Interne, Nicolae Moga, și șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, după cazul uciderii celor două fete de 15 și 18 ani, în Caracal, una dată dispărută săptămâna trecută și cealaltă în aprilie:
"Propunere privind intervenţia în cazul dispariţiilor de persoane
În România, conform cifrelor ONU, sunt în jur de 300 de omucideri voluntare anual. Numai minorii dispăruţi în acest moment sunt peste 500, despre numărul de adulţi nu ştim nimic.
Nicio instituţie publică nu are nici măcar un om antrenat în a conduce o operaţiune de căutare a unei persoane dispărute în primele ore de la dispariţie.
Poliţia Română confundă în mod instituţional dispariţiile cu urmăririle, dispăruţii intră sub investigaţia departamentului "Urmăriţi" la I.G.P.R. şi la "Investigaţii Criminale" la secţiile din ţară.
În toate intervenţiile de până acum, nu am întâlnit nici măcar un singur om care să aplice (sau măcar să pară că ştie) vreo procedură specifică operaţiunilor de căutare a unei persoane dispărute. La toate intervenţiile am fost singura organizaţie care avea o hartă.
În toate intervenţiile de până acum, doar dispariţiile de copii sub 12 ani au atras interesul autorităţilor şi comunităţilor locale, de la aceasta vârstă încolo operaţiunile sunt amânate şi făcute de mântuială.
Citate ca “e beat în şant”, “e în pat cu unul”, “golan”, “bolnav cu capul” sau “e bătrân oricum” sunt auzite chiar de la persoane care conduceau operaţiunile.
Fiţuica cu procedura de căutare minori este o enumerare de “idei bune” fără a se putea extrage de acolo un plan de intervenţie valid.
Din câte dispariţii sunt în fiecare an, ONG-urile sunt chemate doar la 3-4 cazuri.
De aceea cred ca modalitatea în care statul român abordează dispariţiile trebuie schimbat fundamental.