Un bărbat diagnosticat cu COVID-19 s-a spânzurat în salonul de Terapie Intensivă al Spitalului Județean din Galați. Victima, în vârstă de 68 de ani, a fost găsită de medicul de gardă care a făcut manevre de resuscitare și a anunțat Poliția, transmite Mediafax.
Bărbatul de 68 de ani, internat cu COVID-19, a fost găsit spânzurat în salonul ATI, iar cadrele medicale care au făcut manevre de resuscitare nu au mai putut să-l salveze. Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal de ucidere din culpă.
„Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost la ora 6.10, a venit de la secția ATI. Medicul de gardă de la Secția reanimare a Spitalului Județean a anunțat că un bărbat de 68 de ani, pacient al secției, a fost găsit spânzurat. S-au făcut manevre de resuscitare, dar fără succes. Polițiștii au mers la fața locului, s-au făcut primele verificări și s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin. Cercetările polițiștilor și procurorilor vor continua.
România a înregistrat peste 200 de decese COVID, inclusiv cel al unui copil de 1 an.