Un bărbat de 48 de ani din judeţul Arad a fost arestat preventiv, fiind acuzat că, timp de 16 ani, şi-a violat fiicele minore. Fata cea mare, care acum este majoră, s-ar fi destăinuit unor colegi și, astfel, Poliţia a deschis o anchetă, scrie News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, judeţul Arad, bărbatul de 48 de ani este acuzat de viol în formă continuată comis asupra celor trei fiice ale sale.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada 2007-2023, în repetate rânduri, a întreţinut raporturi sexuale cu trei persoane vătămate minore, aflate în ocrotirea sa, prin constrângere fizică şi psihică şi profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate minore de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”, se arată în comunicat.
Vineri, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.
Potrivit presei locale, fiicele bărbatului, Iosif N. L., care pe pagina sa de Facebook anunţă că este pastor al comunităţii în care trăiește, au acum 15, 17 şi 26 de ani, iar fiica cea mare s-ar fi destăinuit unor colegi prin ce trece atât ea, cât şi surorile ei, iar astfel informaţia a ajuns la Poliţie, care s-a autosesizat din oficiu în acest caz.
Bărbatul ar fi fost arestat în locuința sa din satul Arîneag, situată într-o pădure, acolo unde se retrăsese împreună cu familia, după mulți ani în care locuise la Pâncota.
K476 26.02.2024, 16:18
Mama unde este, ca nu scrie nimic?
Frumosul1 26.02.2024, 16:42
Un om bolnav cu capul sper sa stea la pușcărie mult și bine
Realist2023 26.02.2024, 18:21
Ei, si parca era o poveste cu un mos cu barba alba - care cica vegheaza, se roaga lumea la el sa le dea, sa le faca, samd. Doar povesti, din pacate ...
musatm000 27.02.2024, 00:28
Pai si pastorii sunt in stare de asa ceva? Adeptii lor se considera imaculati ! S-au inmultit cu cateva sute de mii in ultimii ani !
ion.lorin 27.02.2024, 11:05
Este pastor, cu eticheta, ca prinde bine la audienta! Individul nu are nimic comun cu orice normalitate, cu toate astea va primii acum protectia legii si rigorile penale !