Un pensionar din Galaţi, pasionat de sculptură, a realizat din zăpada îngheţată dintre blocuri bustul lui Alexandru Ioan Cuza. Gălățeanul, în vârstă de 76 de ani, a sculptat şi anul trecut în acelaşi fel, tot din zăpadă, bustul domnitorului, bustul poetului Mihai Eminescu şi o replică a statuii "Cuminţenia Pământului". El ar vrea să facă și busturile președinților Vladimir Putin şi Donald Trump.
Petru Darie, în vârstă de 76 de ani, este un pensionar din Galaţi extrem de pasionat de sculptură şi ori de câte ori are ocazia el realizează diferite scupturi în zăpada îngheţată dintre blocuri. În apropierea Zilei Unirii Principatelor, el a sculptat, ca şi anul trecut, din zăpada îngheţată bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, însă nu i-a fost prea uşor din cauză că nu a nins foarte mult la Galaţi până acum.
Pensionarul a fost însă ajutat de către vecinii din cartier să strângă zăpada dintre blocuri pentru a realiza din nou bustul domnitorului.
"Ne jucăm cu zăpadă. Suntem copii până murim unii dintre noi. Este şi o pasiune foarte veche, în tinereţe am lucrat şi în lemn, şi în pământ. Acum iarna stau cu orele afară şi modelez zăpada, dar păcat că nu mai ninge atât de mult", spune bărbatul.
Petru Darie este foarte mândru de realizarea sa şi îşi doreşte ca miercuri, de Ziua Unirii Principatelor, cât mai mulţi oameni să vină să admire scuptura din zapada îngheţată.
„Până acum l-am tot cioplit, l-am tot aranjat. Am zis să-l aduc la adevăr cât de cât. Eu sper să nu nu fie prea cald ca să reziste până mâine şi să-l admire tot cartierul. Seamănă puţin şi cu Emil Constantinescu”, a spus Petru Darie
Anul trecut, Petru Darie a sculptat în zăpadă nu doar bustul lui Alexandru Ioan Cuza, ci şi pe cel al poetului Mihai Eminescu, precum şi o replică a statuii "Cuminţenia Pământului".
Gălățeanul spune că în continuare ar vrea să realizeze şi busturile preşedinţilor Vladimir Putin şi Donald Trump.
"Ei hotărăsc soarta lumii aşa ca să-i punem faţă în faţă, să vedem ce vrea unul, ce vrea altul...Avem şi noi personalităţi, dar ce aşteaptă nu ştiu...Trebuie să iasă ei în faţă, nu politrucii de partid", a mai spus bărbatul.
Până să iasă la pensie, Petru Darie a lucrat ca tehnician la o fabrică de mobilă, însă mereu a fost pasionat de desen şi sculptură.