Un planor în care se afla o femeie a aterizat forțat pe un câmp, în județul Covasna. Din primele evaluări ale echipajelor de urgență sosite la fața locului, femeia nu ar fi suferit răni.
Planorul, un avion fără motor, a aterizat forțat pe un câmp de pe raza comunei Reci, intre Aninoasa și Magheruș, în județul Covasna.
La manșă se afla o femeie care a reușit să iasă din planor fără probleme. Nu acuza probleme medicale, însă este evaluată amănunțit de către echipajul SMURD de la fata locului, arată purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, sublocotenent Marius Tolvaj.
În afară de pompierii SMURD, la locul prăbușirii planorului au ajuns și un echipaj de stingere a incendiilor, însă, din fericire, planorul nu a luat foc.
Tot joi după-amiază, un avion de mici dimensiuni, care împrăștia substanță antirabică, a aterizat forțat în zona Vârfului Mădăraș din județul Harghita, vecin cu Covasna. La impactul cu solul, aparatul a luat foc, dar cele două persoane aflate la bord s-au salvat la timp și au fost preluate de echipajele de urgență.
Sursa foto: ISU Covasna