Cine crede Mircea Cosma că sunt „baronii locali”: ”N-am fost baron, am fost conte. Baronii sunt primarii, nu mi-a plăcut niciodată să fiu primar”

Comentează
Fost președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, la sediul Înaltei Curți de Casație si Justiție

Fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a mers miercuri la Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, pentru rejudecarea dosarului în care sunt acuzați de corupție. Nici inculpații și nici procurorul DNA nu au vrut ca astăzi să intre la judecată, ci au cerut amânarea și au primit următorul termen pe 27 septembrie. La acel termen vor ști, cel mai probabil, dacă dosarul lor se rejudecă de la zero sau dacă se întoarce la judecata în apel, la un complet de cinci judecători, care vor ține cont și de condamnările primite la fond, de 8 ani și, respectiv 5 ani de închisoare, pe care le-au contestat.

Jumătate de oră au stat inculpații în băncile din sală și au așteaptat să intre completul de judecată, timp în care Mircea Cosma i-a explicat unui jurnalist care-i treaba cu „baronii PSD”. Cosma spune că e pasionat de istorie și că a aprofundat ierarhia titlurilor nobiliare.

„Am fost conte, n-am fost duce”, spune Mircea Cosma.

„Ați fost baron, domnule Cosma”, râde jurnalistul.

„Nu mi-a plăcut niciodată să fiu primar”, răspunde Mircea Cosma. „Baronii sunt primarii. Așa sunt rangurile, domnule...”, adaugă fostul preşedinte de Consiliu Județean, făcând trimitere la istorie.

„De ce ia unul de la televiziune 15.000 de euro pe lună și un baron d’ăsta, cum ziceți dumneavoastră, nu ia nici 1.000?”, întreabă Cosma apoi, cu glasul ridicat. „De unde ia banii privatul? Din reclame! Știi cine plătește reclamele? Eu. Dacă îmi cumpăr o mașină, o sută de euro sunt banii pe reclame”.

„Păi, și unde e statul aici, în ce spuneți dumneavoastră?”, întreabă jurnalistul.

„Cum unde e statul, domnule? I-a creat condiții”, îi răspunde Mircea Cosma.

La nici un metru de Mircea Cosma, procurorul de ședință al DNA a ascultat dialogul privind spre ușa care s-a deschis atunci când, într-un sfârșit, au intrat cei trei judecători din complet și au ridicat toată sala în picioare.

Soarta dosarului de corupție al lui Vlad și Mircea Cosma, pe mâna a două instanțe

Dosarul în care Mircea Cosma este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Vlad Cosma, de trafic de influenţă se rejudecă la Înalta Curte de Casație și Justiție din aprilie 2019, după o decizie luată pe 26 martie 2018.

Un alt dosar a fost deschis pe 25 aprilie 2019, când DNA a cerut instanței supreme anularea deciziei de rejudecare, ceea ce înseamnă continuarea judecării în apel și menținerea condamnărilor de la fond, de 8 ani de închisoare pentru Mircea Cosma și 5 ani pentru Vlad Cosma, dispuse în 2016.

Procesul în care Vlad şi Mircea Cosma sunt rejudecaţi a ajuns la al treilea termen, ultimul fiind cel de miercuri. În două luni nu s-a ajuns la o judecată a cauzei, ci doar s-au discutat probe care vor fi aduse de acuzare și apărare și s-au cerut amânări, prima dată de către inculpați, care au cerut un nou termen ca să aibă timp să-și angajeze avocați, apoi de către procurorul DNA, care și-a motivat cererea cu decizia așteptată în dosarul privind anularea rejudecării.

Celălalt dosar, în care DNA vrea să obțină anularea deciziei de rejudecare a procesului de corupție, a avut primul termen pe 11 iunie. În cameră de consiliu, adică în ședință nepublică, Mircea Cosma a cerut atunci amânarea, motivând că are nevoie de timp să-și angajeze avocat. Instanța a fost de acord și a dat un nou termen pe 17 septembrie, când este așteptată să spună dacă admite sau nu contestația DNA privind anularea rejudecării dosarul de corupție.

După amânarea din dosarul contestației DNA, s-a cerut amânare și la termenul de astăzi, din rejudecarea procesului pe fond. Solicitarea a fost susținută, în unanimitate, de procurorul DNA și de avocații inculpaților, iar instanța a acordat termen pe 27 septembrie.

Dacă pe 17 septembrie va fi admisă cererea DNA, se va judeca efectiv contestaţia în anulare. DNA vrea ca procesul să continue cu apelul, adică de la momentul la care a rămas după decizia din 1 noiembrie 2016, când Mircea Cosma a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar fiul lui Vlad Cosma, la 5 ani de închisoare.

Cinci ani de judecată fără niciun rezultat

Dosarul în care sunt inculpaţi Vlad şi Mircea Cosma a fost trimis în judecată în aprilie 2014. Mircea Cosma este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Vlad Cosma, de trafic de influenţă. În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Daniel Alixandrescu, fost director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, pentru infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu, şi Răzvan Alexe, afacerist şi apropiat al familiei Cosma, pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Pe 1 noiembrie 2016, un complet de trei judecători i-a condamnat pe Mircea Cosma la 8 ani de închisoare, pe Vlad Cosma la 5 ani, pe Alixandrescu la 6 ani și pe Alexe la 2 ani și 6 luni. Judecătorii au dispus şi confiscarea a 3.706.885 de lei de la Mircea Cosma şi 1.260.042 de lei de la Vlad Cosma. Judecata pe fond a durat mai bine de doi ani și șase luni.

Mircea și Vlad Cosma, dar și ceilalți inculpați condamnați în 2016 au contestat decizia. Dosarul a ajuns la un complet de cinci judecători, care pe 26 martie 2018 a anulat condamnările şi a decis ca dosarul să fie rejudecat de la zero, la fond.  

Un an și o lună a durat până să înceapă rejudecarea pe fond. Din aprilie 2019, când a fost primul termen, dosarul nu a avut nicio evoluție și urmează o pauză de trei luni.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!