Un polițist care a bruscat un protestatar de la Brașov este cercetat de biroul de control intern al IPJ Brașov. Agentul de poliție a fost fotografiat în timp ce brusca un cetățean, în timpul protestului de miercuri seară, de pe o trecere de pietoni din centrul orașului de la poalele Tâmpei. El este verificat de Biroul de Control Intern al IPJ Brașov.
Potrivit unor martori, polițistul ar fi amenințat protestatarii că va trage cu arma dacă aceștia nu pleacă de pe trecerea de pietoni.
"S-a dispus de la nivelul comenzii verificarea aspectelor prin Biroul Control Intern", a spus Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.
Incidentul s-a petrecut miercuri seara, când brașovenii au făcut un protest inedit, față de modificarea Codului Penal, blocând traficul pe mai multe străzi din oraș, pe Bulevardul Eroilor, străzile 13 Decembrie, Griviței, pe Bulevardul 15 Noiembrie și pe Bulevardul Victoriei.
De asemenea, în timpul protestului a fost amendat un protestatar cu 3.000 lei pentru " impiedicarea organelor de ordine publică în a-și îndeplini obligațiile de serviciu în ceea ce privește luarea măsurilor necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice", potrivit IJJ Brașov.
Zeci de oameni au blocat circulația pe o stradă din Brașov, pe care au traversat-o încontinuu, în semn de protest față de modificarea Codului Penal. După intervenția polițiștilor, protestatarii s-au mutat pe altă trecere de pietoni.
Sursa FOTO - transilvania365. ro