Petrecerea cu volum ridicat

Incidentul a avut loc în timpul unei intervenții la o petrecere organizată de un clujean cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale. Agentul și un coleg de-ai lui au fost chemați să intervină din cauza faptului că se asculta muzică la un volum extrem de ridicat. 

Ajunşi la faţa locului, cei doi poliţişti au luat legătura cu femeia care sesizase autorităţile, iar aceasta le-a relatat că a încercat să comunice cu vecinii săi, însă „i s-a spus că le doare între picioare de faptul că fac gălăgie şi nu îi interesează nici eventuala sesizare a poliţiştilor”. 

Polițistul a susținut că bărbatul „a avut o atitudine total nepotrivită şi ne spunea că este ziua copilului său şi nu are de gând să facă gălăgie mai puțină și nici nu le poate cere persoanelor care participau la petrecere să plece”. 

„Mi-au adus la cunoștință apoi din nou că mă va amenda, moment în care i-am spus că mă poate amenda pentru că eu oricum nu voi plăti amenda”, a declarat victima, în proces.

Poliţiștii i-au spus bărbatului că urmează să fie sancţionat contravenţional, pentru tulburarea liniştii publice și i-au cerut să îi însoţească la autoturismul de serviciu, care era parcat în faţa blocului.

Fostul diplomat, actor și jurnalist Andrei Magheru a fost declarat colaborator al Securității comuniste. Cum își turna „Radu Manoliu” colegii
Recomandări
Fostul diplomat, actor și jurnalist Andrei Magheru a fost declarat colaborator al Securității comuniste. Cum își turna „Radu Manoliu” colegii

Când cei trei se aflau aproape la parter, bărbatul le-ar fi spus că nu mai vrea să meargă, lăsând impresia că vrea să se întoarcă în apartament.  

Văzând că bărbatul nu cooperează, cei doi polițiști au schimbat abordarea și l-au încătușat pe bărbat.

„Mai ești tare în clanță?”

Conform declarațiilor victimei, unul dintre agenți l-a agresat fizic, aplicându-i lovituri repetate: „M-a lovit cu pumnii și cu genunchii, aplicându-mi lovituri în spate şi în zona lateral-dreapta a coastelor. Am avut o coastă ruptă”.

Polițistul solid şi cu mustață care mă ținea din spate după ce mi-a strâns cătușele m-a întrebat dacă mai vreau să se legitimeze și dacă „mai sunt tare în clanță”, după care imediat, fără ca eu să reacționez în vreun fel, mi-a aplicat o lovitură cu pumnul în stomac în același loc în care m-a lovit și prima oară, lovitură în urma căreia am căzut inițial în genunchi şi apoi într-o parte.

„Mi-au cerut să urc în mașină, iar polițistul solid şi cu mustață m-a prins cumva din spate din zona cefei, a deschis portiera, m-a aplecat înspre înainte și m-a lovit cu pumnii și genunchii aplicându-mi lovituri în spate şi în zona lateral-dreapta a coastelor, timp în care îmi reproșa că ar fi fost nevoiți să se deplaseze în acel loc din cauza mea”, a mai spus bărbatul agresat.

„Am ajuns la secția de poliție, am intrat înăuntru, mi s-a cerut de către polițistul solid și cu mustață să ocup loc pe un scaun. I-am spus că nu pot să stau pentru că simțeam durere și pentru că eram încătușat, moment în care acesta s-a îndreptat înspre mine, m-a lovit cu palma în piept împingându-mă în direcția scaunelor, acțiune în urma căreia eu am căzut în șezut pe unul dintre scaune”, a mai susținut el.

Elevul unui liceu tehnologic, după a doua probă a Bacalaureatului: „Istoria este strămoșii noștri” I Reportaj
Recomandări
Elevul unui liceu tehnologic, după a doua probă a Bacalaureatului: „Istoria este strămoșii noștri” I Reportaj

Declarațiile contradictorii ale celor implicați au dus la testarea cu detectorul de minciuni. Rezultatele au indicat că mărturia victimei a fost sinceră, în timp ce polițiștii ar fi mințit.

Sentința definitivă a fost pronunțată vineri, 9 mai, de Curtea de Apel Cluj. Polițistul condamnat lucra la Secția 4 de Poliție din Cluj-Napoca la momentul incidentului.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.