Un polițist din Tulcea a mobilizat oamenii să ridice o casă pentru o familie rămasă pe drumuri după un incendiu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 13 martie, spre orele patru dimineața, pompierii tulceni au fost chemați să stingă un incendiu în satul Iulia, comuna Izvoarele. Focul pornise de la un scurtcircuit. Casa de pământ cu schelet de lemn s-a aprins ca o jucărie. Opt oameni, dintre care trei copii, au rămas doar cu hainele de pe ei. În ajutorul lor au sărit imediat voluntari și donatori, mobilizați de un polițist de la IPJ Tulcea.
Cuprins:
[libvideo id="5281468"]
„O secundă dacă mai stăteam, nu mai ieșeam”
„Colegii de la ISU mi-au spus de incendiu. După ce focul s-a stins, eram aici, în sat, să văd cum pot ajuta”, povestește agentul Daniel Gîdiuță.
În casa veche, cu trei camere și a patra în curs de amenajare, locuiau soții Andrei și Alexandra Bălășoiu, cei trei copii ai lor, de 4 ani, 2 ani și de câteva săptămâni, părinții și fratele lui Andrei. Pentru alimentarea cu energie electrică, familia trăsese un fir de la un vecin.
„Dacă nu plângea bebe să ne trezim, nu scăpam cu viață”, spune mama lui Andrei. „Bebe cel mic e îngerul nostru păzitor. Dormeam adânc. A plâns el și am sărit. O secundă dacă mai stăteam, nu mai puteam ieși. Mulțumim lui Dumnezeu că i-a salvat pe copii și, pe lângă copii, și pe noi”. Fetița de 2 ani, ultima scoasă din casă, a fost ușor atinsă la păr de flăcări, tatăl ei s-a târât pe sub grinzile aprinse, cu ea în brațe.
Colaborare cu Primăria Izvoarele
Viața familiei Bălășoiu nu era ușoară nici înainte de incendiu. Bărbații, Andrei, fratele și tatăl lui, muncesc cu ziua la pădure, „bagă bușteni să aducă pâinea pe masă. Sunt muncitori, dar în zona asta nu prea se găsește de muncă”, precizează Daniel Gîdiuță. Important e, adaugă polițistul, că „nu sunt genul de oameni care să dea banii pe țigări, pe băutură. Știți că lumea întreabă, înainte să doneze, dacă beau, fumează, ce fel de familie e”.
În dimineața de după incendiu, Daniel Gîdiuță a lansat un apel pe Facebook. A cerut donații în bani, în materiale de construcții și a chemat la voluntariat, pentru construirea unei noi locuințe. Apelului i s-a alăturat Asociația Fii Înger pentru O Zi, condusă de Mary Costache, asociație care a pus la dispoziție conturile pentru donații.
O firmă de acoperișuri din comună s-a oferit să ajute cu mână de lucru. O arhitectă a făcut proiectul de casă. Au venit să ajute la construcții rudele Alexandrei, oameni din sat, angajați ai Primăriei Izvoarele.
„Primăria chiar ne-a ajutat din primul moment. A adus buldoexcavator, să debaraseze terenul. Și se ocupă de tot ce înseamnă autorizație”, afirmă Daniel Gîdiuță.
„Noi am aprobat ajutorul de 20.000 de lei, pentru astfel de situații. Dar cea mai mare parte a venit din aport voluntar, de la oameni cu inimă mare care au donat sume generoase”, completează Florin Hagiu, referent în Primăria Izvoarele.
„Dumnezeu ne-a dat alt acoperiș, de la oameni”
La aproximativ 60 km de Tulcea, satul Iulia, care numără în jur de 260 de locuitori, a fost sat de bulgari. În 1940, când Cadrilaterul a fost cedat țării vecine și s-a făcut schimb de populație, bulgarii au plecat, iar în casele lor au venit români.
„Bulgarii construiau pe firul ierbii. Am fost mirați să constatăm că nu exista pic de temelie. Nimic! Zidul pornea de la nivelul solului. Nu aveai bază de la care să pornești. Am ras tot”, spune polițistul.
Surprins de mobilizarea „foarte, foarte bună”, Daniel Gîdiuță a decis să viseze ceva mai îndrăzneț și să facă rost de o casă mai încăpătoare pentru familia Bălășoiu. „Dacă tot faci bine, să se numească bine. Să plecăm de la ceva care n-a fost și să ajungem la o casă cum trebuie pentru copiii ăștia. Să-i motiveze locul în care stau”.
Fundația a fost turnată la câteva zile după incendiu. Curând au început să urce și pereții. Planul prevede construirea unui imobil împărțit în două: o aripă pentru tânăra familie (camera părinților, camera copiilor, baie, bucătărie cu living și un mic hol) și o aripă pentru familia de bază (camera bunicilor, camera fratelui lui Andrei, bucătărioară și un hol).
„Mă chinuiam să strâng bani, să repar acoperișul la anul. Uite că Dumnezeu ne-a dat un alt acoperiș, de la oamenii care ne ajută”, spune tatăl lui Andrei.
Colectă la școală
Până la terminarea noii locuințe, Alexandra și copiii dorm într-o cameră, în vecini. Iar ceilalți membri ai familiei stau într-un fel de baracă. Tot ce au acum au din donații – de la scândura pentru construcții până la mâncarea pe care o împart cu muncitorii voluntari. Printre betoniere și roabe, cei doi copii mai mari, ușor de reperat datorită buclelor roșcate, ca de heruvimi, își parchează mașinile și trenulețele primite cadou.
Copiii de la școala din comună au făcut colectă și au cumpărat doi paleți de BCA. Tatăl lui Andrei plânge când povestește. Nu se așteptau la rostogolirea asta de întâmplări fericite, după cea mai neagră zi din viața familiei.
Din faptele unui fost preot călugăr
În trening și cu o șapcă întoarsă, Daniel Gîdiuță, 34 de ani, coordonează munca pe șantierul din curtea familiei Bălășoiu. A păstrat din blândețea primei lui ocupații. N-a fost de la bun început polițist. Întâi și întâi, a fost călugăr. Apoi preot călugăr, într-o mănăstire din Dobrogea. „Mi-am dat seama, în timp, că nu sunt făcut pentru călugărie. Că aș minți trăind așa. Am cerut să mă întorc în lume. N-am fost caterisit. Dar nu mai am voie să slujesc, deși mi-era atât de drag să țin Liturghia”.
Înapoi printre mireni, Daniel a devenit soț și tată. S-a angajat la IPJ Tulcea, schimbând reverenda cu uniforma de agent de poliție. O trecere ca în „Roșu și negru”, doar că în loc de roșu e bleumarin în povestea noastră.
În afara orelor de lucru, agentul Gîdiuță se implică în diverse cauze. Promovează campanii pentru copii care au nevoie de tratamente medicale, pentru copii din comunități sărace, unde nu ajung nici Moș Crăciun, nici iepurașul de Paști, nici gânduri dincolo de ziua de mâine.
Casa pentru familia Bălășoiu reprezintă pentru tânărul polițist proiectul cel mai mare pe care l-a luat pe umeri până acum. Se bucură de valul de emoție care a săltat nivelul donațiilor. Oare va dura? Oare va ține destul încât lucrările să nu iasă din grafic? Oare casa nouă va însemna și o viață nouă pentru familia lui Andrei și a Alexandrei? O șansă la o viață mai bună pentru îngerașii cu zulufi un pic pârliți?
Nu se știe. Nu există garanții, proptele, variante de rezervă. Dar tocmai în asta stă frumusețea acestei trude de furnicar, pe care n-o întrerupe decât ploaia sau noaptea. Cei prezenți pe șantierul umanitar nu știu nimic în plus despre viitor, dar au aflat ceva despre bunătate.
„Au fost persoane care ne-au promis că vin să ajute la muncă. Încă îi așteptăm. De ridicat pereții, e simplu. Dar finisajele interioare – instalațiile, faianța, gresia, parchetul – toate astea iau timp și costă încă o dată cât casa”.
„Avem nevoie de mobilă, de electrocasnice”
Când voluntarii și membrii familiei Bălășoiu iau pauză de masă, cel care rostește rugăciunea și binecuvântează bucatele e Daniel. Ține ruleta într-o mână și capul plecat. Rostește „Tatăl Nostru” șoptit, ca și cum ar vorbi doar pentru el însuși.
Ceilalți îl ascultă în tăcere și rugăciunea se înalță, odată cu aburii de ciorbă de varză, mai sus de baloanele chineze de spionaj, mai sus de ionosferă, mai sus de sateliții de telecomunicații blamați de credincioșii în social media, mai sus de balastul tremurător de la Big Bang, mai sus de deșeurile rezultate din deriva stelelor care au murit nebotezate, înainte de a fi vizibile măcar cu ochii minții.
Jos, pe pământul sfărâmicios din Iulia, după masa cu un singur fel, în aer liber, oamenii se întorc la lopată și găleată. „Părintele”, „domnul Daniel”, cum îi zic voluntarii, și-a luat zile de concediu să poată pune umărul la startul lucrărilor.
„Avem nevoie de mobilă, de electrocasnice, de tot ce trebuie să fie într-o casă. Nu neapărat noi, nu avem pretenții. Le putem recondiționa. Dacă oamenii le dau cu drag, și noi cu drag le folosim. Speram să terminăm până la Paști, dar vremea ne-a cam pus frână. Când o să fie gata, o să organizăm o mare slujbă de sfințire, să vină tot satul”.
nakamoto 24.04.2025, 10:15
Foarte bine,la mai multe fapte bune