Videoclipul, a cărui legendă este „acesta este un bărbat adult”, îl arată pe Tjachyadi într-o fustă roz plimbându-se printre elevi.

În alte fotografii, dascălul poate fi văzut purtând o fustă multicoloră, în timp ce scrie la tablă.

Între sutele de reacții, un comentator a scris că profesorul „ar trebui arestat și judecat”, iar altul a spus: „Ține-ți fetișurile în spatele ușilor închise”.

Însă mulți utilizatori ai rețelelor sociale au fost de partea cadrului didactic: „Cine este revoltat de asta? Probabil părinți bigoți!”.

Amy Broughton, directoarea liceului, a transmis, într-o scrisoare către părinți, că „ar fi firesc ca familiile noastre să aibă întrebări despre această situație”, dar a insistat că „suspendarea a venit deoarece profesorul era în curs de revizuire” și nu a trecut inspecția.

Elevii de la Hebron High s-au grăbit să-și susțină profesorul și au inițiat o petiție, pe change.org. Ei au susținut că filmarea cu Tjachyadi îmbrăcat în rochie a fost făcută într-o „zi a spiritului liber” și au cerut ca el să poată reveni la cursuri.

Peste 15.000 de oameni îl susțin și cer ca dascălul să revină la cursuri

Peste 15.000 de oameni au semnat petiția. „El este numit pedofil, printre alte nume, însă nu este cazul, este iubit de elevii de la Hebron. Plecarea lui ar fi o pierdere”, a scris cea care a lansat petiția, Julia Ngo.

Este un profesor grozav, explică foarte bine chimia și a creat un mediu foarte distractiv și sigur pentru elevii săi.

Julia Ngo:

„De fapt, mulți elevi din clasa sa l-au încurajat să poarte rochia. El a reușit să-i facă pe elevii săi să devină mai buni. Decizia recentă ne-a frustrat și ne-a dezamăgit”, se mai arată în petiție.

Un profesor de chimie de la un liceu din Texas a fost suspendat, după ce a venit în rochie la cursuri | VIDEO

Tjachyadi a lucrat ca educator în școlile din zona Dallas din 2002, de când a primit un MS în inginerie chimică la Universitatea din Texas din Austin.

Profesorul a fost angajat de Carrollton-Farmers Branch Independent School District timp de opt ani din 2015, conform profilului său LinkedIn.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

Realist2023 21.02.2024, 12:39

Proful poate oricand sa dea scoala in judecata - e belea ! :)

Avatar comentarii

Frumosul1 21.02.2024, 13:39

Ar trebui sa se comporte decent fetișurile lui sexuale nu i interesează pe elevi nu pentru asta vin la școală

Avatar comentarii

MariusDragan213 21.02.2024, 15:07

MADE IN SUA!Tara unde armele de foc,dezechilibrul mental,obezitatea,consumul de droguri si alte lucruri "minunate" le poti avea pentru ca guvernul le incurajeaza,finanteaza,chiar considera ca este in regula sa fie totul asa si numeste totul:DEMOCRATIE SI LIBERALISM.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.