Poliția Federală din Germania a arestat joi un bărbat în vârstă de 31 de ani, de naționalitate română, care a furat bagajele unei femei din Columbia în Gara Centrală Düsseldorf. Suspectul a fost supus unei proceduri accelerate și a fost prezentat judecătorului de caz a doua zi, informează Bundespolizeidirektion Sankt Augustin.
Asta după ce în camera de hotel a românului, care a declarat în fața polițiștilor că se află „în vacanță”, au fost descoperite o parte dintre bunurile furate.
Incidentul s-a petrecut joi, după ce femeia de 29 de ani din Columbia şi-a lăsat bagajele nesupravegheate pentru a comanda o băutură, iar românul a profitat de neatenția tinerei pentru a-i sustrage gențile de voiaj.
În momentul în care a observat lipsa genților, tânăra a informat poliția federală, care în urma cercetărilor a descoperit că suspectul a fugit spre centrul orașului Dusseldorf.
O altă patrulă a reușit să-l oprească și să-l verifice pe bărbatul căutat în fața unui hotel de pe Ellerstrasse. În urma percheziției corporale nu s-a găsit niciun obiect furat.
După ce bărbatul de 31 de ani a declarat că a venit în Germania în vacanță, stă la hotel și are obiecte de valoare în cameră, procurorul de caz a dispus verificarea locației în care era cazat românul.
Aici au fost găsite mai multe obiecte personale ale victimei, printre care patru parfumuri ambalate și un aparat de epilare.
Românul a fost arestat și dus la secție. Împotriva suspectului a fost deschisă o anchetă penală pentru furt. De asemenea, în acest caz a fost inițiată o procedură accelerată, iar suspectul a fost adus în fața judecătorului de caz a doua zi după incident.
FOTO: Profimedia
ivryernest 06.01.2023, 16:58
Acum urmează filmul "Vacanță la umbră"...?