Un accident în care a fost implicat şi un spectator de 35 de ani a avut loc sâmbătă, 21 octombrie, în a treia manşă de antrenamente a ultimei etape din Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, de la Câmpulung Muscel, pe traseul Lereşti-Voina. Potrivit Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), bărbatul se afla într-o zonă interzisă publicului. ISU Argeș a informat că spectatorul a decedat.
Cuprins:
UPDATE ora 19.50. Bărbatul accidentat grav a decedat. Potrivit Agerpres, care citează informații oferite de ISU Argeş, un elicopter SMURD aterizase la Câmpulung Muscel pentru a transporta victima la un spital din Bucureşti, însă transferul nu s-a mai efectuat, între timp survenind decesul.
Organizatorii au anunţat anularea competiţiilor care erau programate pentru ziua de duminică.
Știrea inițială. Într-un viraj de stânga, pilotul Claudiu Ciucă a frânat târziu şi maşina a intrat într-o zonă interzisă publicului.
Bolidul s-a oprit într-o autoturism care era parcat la aproximativ 30-40 de metri de axa drumului, accidentând un spectator care nu a respectat indicaţiile de securitate şi a rămas în zonă, a transmis FRAS.
Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transferat de urgenţă la Spitalul Municipal Câmpulung, unde a fost stabilizat, apoi transferat cu un elicopter SMURD la o unitate din Capitală
Din primele informaţii, victima are fractură de bazin şi a unui membru inferior.
Într-un comunicat al IPJ Argeș, preluat de News.ro, se precizează că bărbatul accidentat în timpul cursei are 35 de ani şi este din Lereşti.
Primele verificări făcute de poliţişti arată că pilotul ar fi accidentat spectatorul, după ce „a ratat un viraj, pătrunzând pe un drum forestier adiacent traseului de concurs”.
În cauză va fi întocmit un dosar penal, precizează polițiștii.
N3gry90 21.10.2023, 21:03
Ori la bal, ori la spital! Nu este primul accident de acest fel, lumea nu se învață minte!
nicoleta1 21.10.2023, 21:20
Daca nu avea voie sa stea acolo,ce a cautat a gasit
Claudea 21.10.2023, 21:27
Daca spectatorul statea la o distanta cinsiderabila nu se mai intampla acest accident. Pacat
Irinel 21.10.2023, 21:28
Multa sanatate celui ranit.
StanValentin1971 21.10.2023, 21:52
Se înmulțesc astfel de incidente.