Un tânăr din Germania a vrut să devină ”vedetă” în România. Seara de luni l-a prins în Piața Revoluției, iar oamenii din zonă, deranjați de gălăgia făcută de tânăr, au sunat la 112 și au chemat polițiștii. Tânărul aspirant la statutul de ”vedetă” nu s-a lăsat impresionat nici de oamenii în uniformă, ba mai mult, s-a urcat pe mașina de poliție, a țipat și mai tare și a început să danseze cocoțat pe capotă. Spectacolul tânărului s-a încheiat nu cu aplauze, ci cu imobilizare, dosar penal și un drum la un spital de neurologie.
Echipajul de poliție a ajuns în Piața Revoluției luni, la ora 22.30, după apelul primit la numărul de urgență 112. La scurt timp, tânărul scandalagiu s-a apropiat de mașina poliție și, în doi pași, era deja pe capota mașinii, unde își continua zgomotosul spectacol.
Polițiștii i-au oprit spectacolul, iar când s-au apropiat de scandalagiu, acesta a sărit de pe mașină, încercînd să scape. După o scurtă alergare, a fost prins și imobilizat de polițiști, cărora le-a spus că întregul spectacol a fost ”organizat” pentru că voia să devină vedetă.
Spectacolul nu avea să îi aducă gloria, ci un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Seara s-a încheiat pentru tânărul cetățean german la un spital de neurologie, unde a fost evaluat de medici.
”Pe numele bărbatului de 23 de ani, cetățean german, s-a întocmit dosar penal fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Având în vedere modul de manifestare, acesta a fost transportat la o unitate spitalicească pentru evaluare medicală de specialitate”, potrivit Poliției Capitalei, care a precizat că autospeciala de poliție nu fost avariată.