Un tânăr din Iași îmbarcat în microbuzele cu simpatizanți ai PSD susține că se duce la miting ca să se...recreeze după o săptămână de lucru obositoare. Mitingul de susținere pentru partid și președintele Liviu Dragnea adună sute de mii de oameni, îmbarcați încă de sâmbătă dimineață în autocarele și microbuzele care să-i transporte la București, cu destinația Piața Victoriei.
Tânărul din imagini, din Iași, a oferit un scurt interviu unei televiziuni locale. Scurt și cuprinzător, pentru că omul știe sigur ce vrea să facă la miting: să se recreeze după o săptămână obositoare.
”Stau și eu așa degeaba, mă plimb. Nu știu exact pentru ce e, dar am venit așa, pentru o recreere”.
”Nu știu, diseară, mâine dimineață. Sunt alții care fac și drumuri mai lungi, de la Iași la București e aproape” a răspuns tânărul la întrebarea când se va întoarce.
Băiatul a lămurit și cum a aflat despre manifestația de la București
”E un om la care muncesc și mi-o zis de vreo trei zile... și dacă am muncit toată săptămâna am zis să merg să mă recreez puțin”
Speră să obțină și niscaiva bănuți, deși suma e peste bugetul de recompense care circulă prin media online. ”Cred că da...Nu știu exact...200 di euro...”.