INTERVIU. Un tânăr englez ajuns la Iași, emoționat de moartea reginei: „Părea nemuritoare, o iubeam ca pe-o bunică. A apus o eră, nu știm ce va urma”

Comentează
Arhiva foto

Shayon Adam Harrison, londonezul de la Poli Iași, a mărturisit într-un interviu pentru cititorii Libertatea că a fost șocat de vestea morții reginei, „alături de care m-am născut și am crescut cu toții”, susținând că el și conaționalii săi sunt temători față de viitor. O comparație a unui tânăr de 25 de ani între regina Elisabeta a II-a, noul rege Charles și Lady D.

Shayon Adam Harrison, 25 de ani, a semnat în această vară cu Politehnica Iași, atacantul dorind să contribuie la revenirea moldovenilor în prima divizie. Fotbalistul venit în Copou să-și relanseze cariera, după o perioadă marcată de accidentări, încearcă să se acomodeze cât mai repede în formația lui Claudiu Niculescu.

Londonezul a marcat deja de două ori în două meciuri în tricoul ieșenilor și, în preajma unui meci tare pentru el și echipa lui, sâmbătă dimineață cu Gloria Buzău, vestea morții reginei Elisabeta a II-a i-a răvășit sentimentele.

Joi seară, după anunțul, Shayon a zăbovit mai mult timp la telefon cu mama sa, aflată în estul Londrei, la rândul ei bulversată. „Surprinzător, totul a fost și este un șoc”, a repetat de câteva ori fotbalistul pe durata interviului acordat Libertatea.

„O iubeam ca pe o bunică”

Shayon Adam Harrison

Libertatea: Shayon, un englez la Iași, cum resimți moartea reginei Elisabeta a II-a?

Shayon Adam Harrison:
E foarte trist. Și surprinzător. Nu doar pentru mine, ci și pentru foarte mulți britanici, pentru foarte mulți oameni din lume. Țara trece prin momente grele, era foarte iubită, respectată, avea o ținută deosebită.

- Care era imaginea ei în rândul noii generații, a generației tale?

- Eu pot să spun cum o asimilam eu sau cei din aria mea. O apreciam, pot spune o iubeam, ca pe o bunică. Era și vecina de alături, cumsecade, era și un prieten cu un zâmbet cald, în momente politice în care intervine neîncrederea.

Credeam foarte mult în ea. Era un factor de echilibru al națiunii. Foarte aproape de oameni. Impunea respect și iubire. Eu vorbesc pentru mine, dar cred că pentru cei mai mulți britanici avea această imagine.

„Nu știu ce așteptări să am”

- Ai putea compara imaginea ei în mentalitatea conaționalilor comparativ cu alte personalități de același nivel? Noul rege Charles sau chiar Lady D?

- Ea avea o imagine foarte bună, a fost regină zeci de ani. Practic, noi ne-am născut și am crescut cu ea. Cu tot respectul, generația mea o știe pe regina Elisabeta a II-a, nu pe Lady Diana sau pe altcineva din anii 90.

Chiar vorbeam cu mama, joi seară, după anunțul care ne-a devastat. Mama știa și mai multe despre regină, povesteam că, practic, s-a încheiat o pagină uriașă de istorie. Este un șoc, chiar nimeni nu se aștepta la asta, în ciuda vârstei înaintate a reginei. Părea nemuritoare... A apus o eră frumoasă a Angliei, nu știm ce va urma... A fost Regina Angliei, nu știm cine ar putea s-o egaleze.

- Cum este perceput viitorul rege Charles al III-lea?

- Nu știm prea multe, sincer. O să aștept să văd ce va face pentru oameni. Nu știu ce așteptări să am. De aceea nu pot răspunde.

„O să merg și eu la Viscri”

- Știai că are două proprietăți în România?

- Pe bune?

- Da, la Viscri, în județul Brașov, apoi în Covasna.

- Stai să caut și eu pe internet, m-ai făcut curios. (liniște câteva zeci de secunde) Chiar e frumos acolo. Cu casa aceea albastră. Uite, când o să am mai multe zile libere, o pauză, o să dau o fugă să văd și eu acea localitate.

Fotografii: arhiva personală Shayon Adam Harrison

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!