O tânără în vârstă de 23 de ani a fost atacată cu acid de un taximetrist, care era iubitul său. Ulterior, acesta s-a sinucis, bând substanța respectivă.
Atacul a avut loc în Bogota, Columbia. Tânăra în vârstă de 23 de ani a fost atacată cu acid pe stradă de taximetristul respectiv.
Imediat după atac, bărbatul, despre care se spune că era iubitul victimei, a fugit cu taxiul de la locul incidentului.
Dându-și seama că este urmărit de poliție, agresorul a băut aceeași substanță cu care și-a atacat victima, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un copac. Câteva clipe mai târziu, acesta a murit.
Tânăra a fost transportată de urgență la spitalul Simon Bolivar din Bogota. În urma atacului cu acid, victima a suferit arsuri pe față, gât, torace și brațe, potrivit eltiempo.com.
FOTO: eltiempo.com.