Un tricolor din capace de PET-uri va fi realizat vineri la Oradea, cu ajutorul elevilor unei școli și a angajaților firmei de salubritate care au colectat deșeurile. Acțiunea urmărește implicarea copiilor în proiecte ecologice. Acțiunea va avea loc în săptămâna 19-23 noiembrie.
Tricolorul din capace de PET-uri face parte din proiectul "Reciclăm pentru viitor", care va fi realizat vineri cu sprijinul elevilor şi al RER Vest şi Eco Bihor. Prin același eveniment, poliţiştii locali vor sărbători cei 10 ani de activitate în slujba oraşului printr-o campanie de informare şi evenimentul Ziua Porţilor Deschise.
Agenţii instituţiei vor desfăşura acţiuni de informare pe teme precum protecţia mediului sau circulaţia pe drumurile publice, în câteva instituţii şcolare orădene, în perioada 19 - 21 noiembrie, relatează Agerpres.
Ziua Porţilor Deschise la Poliţia Locală Oradea va avea loc joi, 22 noiembrie, când vor fi prezentate publicului tehnicile din dotare, echipamentele necesare desfăşurării activităţii de zi cu zi a poliţiştilor locali. La finalul zilei, va avea loc, în sala mare a Primăriei, o şedinţă festivă la care sunt invitaţi reprezentanţi ai urbei şi ai instituţiilor cu care colaborează instituția.