Un ucrainean deportat în Rusia povestește prin ce a trecut: „Ne tratau ca pe niște animale. Dacă ne uitam în ochii lor, eram bătuți”

La trei săptămâni de la eliberare, Volodimir Hropun încă arată vizibil afectat de trauma pe care a îndurat-o. Voluntar al Crucii Roșii, el a fost capturat de forțele ruse și deportat în Rusia.

Pe 18 martie, Volodimir conducea un autobuz școlar către satul Kozarovici, la aproximativ 40 kilometri nord-vest de Kiev, pentru a evacua câțiva civili care erau blocați acolo în mijlocul luptelor. Când a încercat să-i convingă pe soldații ruși să-l lase să treacă de punctul lor de control, aceștia l-au reținut.

În primele zile a fost ținut în subsolul unei fabrici dintr-un sat din apropiere, împreună cu alți civili, 40 de persoane într-o cameră de 28 de metri pătrați. „Am fost bătuți cu puști, loviti cu pumnii și cu picioarele. M-au legat la ochi și mi-au legat mâinile cu bandă adezivă. Au folosit Taser și au tot cerut informații despre armată”, a spus Volodimir.

„Unul dintre soldați era foarte tânăr, aproape un copil. A folosit Taser pe gâtul, fețele, genunchii oamenilor. Parcă s-ar distra”, povestește voluntarul.

După ce au fost deținuți aproape o săptămână în Ucraina, au fost transportați în Belarus. „Ei credeau că nu vedem, dar am văzut satele pe lângă care treceam, Ivankiv, Cernobîl și apoi ne-am văzut trecând granița”, a spus el.

„Dacă ne uitam în ochii lor, eram bătuți”

În Belarus, li s-a dat un act de identitate pe care este menționat că este emis de armata Federației Ruse și descrie locul nașterii lui Volodimir drept „Republica Socialistă Sovietică Ucraineană”. Așa era cunoscută Ucraina înainte de destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, înainte de a deveni o țară independentă.

Din Belarus, spune Volodimir, au fost duși la o închisoare din Rusia. „Tortura a continuat. Ne-au umilit, ne-au pus în genunchi și ne-au forțat în poziții incomode. Dacă ne uitam în ochii lor, eram bătuți. Dacă făceam ceva încet eram bătuți. Ne tratau ca pe niște animale”, a spus el.

Într-o seară, Volodimir a numărat alte 72 de persoane în detenție, alături de el, dar spune că putea auzi mai multe. „Am încercat să ne sprijinim unul pe celălalt. În unele zile nu ne venea să credem tot ce se întâmplă. Am simțit că am fost transportați în secolul al XVI-lea”, a spus el.

După două săptămâni de detenție, pe 7 aprilie, Volodimir a fost scos din închisoare. El și trei femei din alt centru de detenție au fost transportați cu avionul în Crimeea, teritoriul ucrainean anexat de Rusia în 2014. Femeile i-au spus lui Volodimir că au fost și ele bătute. Ei nu au înțeles unde au fost duși, dar au auzit frecvent soldații folosind cuvântul „schimb”.

Din Crimeea au fost duși pe drum până la un punct situat la 32 km de Zaporojie, unde li s-a permis să treacă peste un pod către teritoriul controlat de armata ucraineană. Schimbul de prizonieri militari de război din ambele părți a avut loc înainte ca civilii ucraineni să li se permită să treacă peste. Era 9 aprilie și de două zile se afla pe drumuri.

Soldații de la Cernobîl, captivi în Rusia

Volodimir se străduiește să descrie cum s-a simțit, dar vrea ca lumea să-i audă povestea. „Faptul că civili ucraineni sunt ținuți acolo [în Rusia] este 100% adevărat”. În închisoare, Volodimir a auzit că oameni de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl erau ținuți într-o cameră alăturată.

Nu este clar cine erau exact bărbații din închisoare, dar 169 de membri ai Gărzii Naționale Ucrainene responsabili de securizarea Cernobîlului sunt dați dispăruți. Ei au fost ținuți pentru prima dată în detenție în subsolul centralei nucleare timp de săptămâni, când aceasta a fost ocupată de trupele ruse.

Valeri Semonov, unul dintre inginerii de la Cernobîl, a spus că atunci când forțele ruse s-au retras la sfârșitul lunii martie, au luat gărzile cu ei.

Într-un sat din apropiere locuiește familia unuia dintre bărbații dispăruți. De serviciu la Cernobîl, militarul și-a sunat soția în prima zi a invaziei, când a fost luată cucerită, pentru a-i spune să părăsească satul.

Femeia și-a luat părinții și fiul și au mers în orașul Liov din vestul Ucrainei. Între 24 februarie și 9 martie, ea a putut vorbi cu soțul ei la telefon. „Nu a împărtășit prea multe la telefon. Mi-a spus doar că sunt în regulă. Îmi spunea să nu-mi fac griji pentru el”, a spus ea. Apoi, telefonul lui mobil nu a mai funcționat. Ea a reușit să mai vorbească cu el de câteva ori la un telefon fix de la centrală.

„Ultima dată când am vorbit cu soțul meu a fost pe 31 martie, în ziua în care au fost luați cu forța de la Cernobîl. El mi-a spus: „Sunt bine fizic, dar emoțional este foarte greu”. Am putut înțelege din vocea lui că era foarte îngrijorat”, povestește femeia.

Ministerul de Interne al Ucrainei i-a spus că este reținut în Rusia.

Cel puțin 6.000 de civili, în Rusia

BBC a vorbit cu familiile a peste zece persoane care au fost luate ostatici de trupele ruse. Doar câțiva s-au întors. Majoritatea sunt încă dispărute, precum Yuliia Payevska. Soțul ei Vadym a spus că a fost capturată de forțele ruse pe 14 martie, când lucra ca paramedic la Mariupol, ajutând la evacuarea soldaților și civililor răniți.

Un videoclip de propagandă cu ea a fost difuzat de unele canale TV ruse pro-Kremlin, așa că a aflat că ea este în captivitate rusă. El crede că a fost dusă în Rusia. Kremlinul insistă că cetățenii ucraineni merg de bunăvoie în Rusia.

„Nu vreau să răspund acestor minciuni uriașe”, a spus Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei. „Există cel puțin 6.000 de civili pe care îi putem identifica care au fost deportați, iar din informațiile din mass-media din Rusia, ei spun că au luat un milion de ucraineni”.

Ea a spus că au existat cazuri în care copii au fost separați de părinții lor și că aproape toți cei care s-au întors într-un schimb de prizonieri le-au spus că au fost torturați și bătuți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE