UNDE SE DUC BANII DE MEDIU. Un șef din Romsilva primește, prin asociația lui, bani europeni pentru pădurea pe care oricum ar trebui să o ocrotească

Comentează
Arhiva foto

Grișa Ivanov, șef al Ocolului Silvic Rusca, Tulcea, aflat în subordinea Romsilva, conduce de câțiva ani o asociație de mediu privată, prin care încasează bani europeni pentru protejarea pădurilor.

Ultimul proiect pentru care Ivanov a primit bani vizează pădurea Caraorman, aflată chiar în perimetrul ocolului silvic condus de el. Ivanov neagă că s-ar afla în conflict de interese.

Secretele „pădurii întunecate”

Pădurea Caraorman, situată pe raza județului Tulcea, a fost declarată în anul 1940 monument al naturii, fiind una dintre cele mai spectaculoase zone forestiere de pe teritoriul țării noastre. Aici se află stejari care depășesc 30 de metri înălțime, liane, dar și un stejar cu o vârstă de 400 de ani, numit și „stejarul îngenuncheat”. Denumirea pădurii, Caraorman, provine din limba turcă și înseamnă „pădurea întunecată”.

Pădurea Caraorman | Foto: Facebook

De gestionarea acestei bijuterii a pădurilor din România se ocupă, de ani buni, alături de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, și Grișa Ivanov - șeful Ocolului Silvic Rusca pe raza căruia se află Caraorman - angajat al Romsilva.

Plătit din bani publici ca să apere pădurea

Conform legilor care reglementează atribuțiile personalului silvic, Ivanov este cel care trebuie, în virtutea funcției pe care o deține, să:

  • gospodărească fondul forestier de care răspunde; 
  • execute controale în zonă pentru a se asigura de integritatea fondului forestier;
  • raporteze tăierile ilegale și alte infracțiuni asociate; 
  • răspundă de tratamentele, îngrijirea și regenerarea pădurilor pe care le administrează. 

În același timp, Ivanov este însă și șeful unei asociații de protecție a mediului, Asociația Danubiu, care încasează bani europeni pentru activități de conservare a pădurii Caraorman, de la Ministerul Fondurilor Europene.

Grișa Ivanov este și șeful unei asociații de protecție a mediului, Asociația Danubiu

Astfel, în mai 2019, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), condusă de Ion Munteanu, a încheiat un contract de finanțare în valoare de 9.283.461 de lei, în parteneriat cu asociația lui Ivanov.

Din suma menționată, valoarea fondurilor nerambursabile depășește 9 milioane - 7.890.961 de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1.210.717 lei reprezintă bani de la bugetul de stat. Banii au fost alocați prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa prioritară 4 - Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității.

Vor să pună gard

Conform datelor proiectului, ARBDD-ul lui Munteanu și asociația lui Ivanov și-au propus, pentru a ocroti această zonă, să împrejmuiască pădurea Caraorman cu 13.258 de metri de gard, să construiască oboare pentru capturarea animalelor sălbatice care provoacă pășunat excesiv și să refacă 4 porți de acces în pădure.

Ion Munteanu, șeful Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării | Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Selecția asociației lui Ivanov pe post de partener al ARBDD a început încă din 2015, când au fost publicate pe site-ul administrației mai multe anunțuri referitoare la această procedură. Printre altele, cei care se înscriau erau obligați să declare pe proprie răspundere că nu sunt în conflict de interese.

Conform unei anchete publicate de Patrick Andre de Hillerin pe site-ul catavencii.ro, Ivanov a fost partener cu ARBDD și în proiectul care viza conservarea Pădurii Letea din zonă.

Jurnalistul a mai scris, printre altele, și că Ivanov a suferit o condamnare, dar a pus și o altă problemă - de ce nu s-a ocupat chiar Romsilva de conservarea pădurii?

A declarat pe proprie răspundere că nu e în conflict de interese

Site-ul Asociației Danubiu nu pomenește o vorbă despre conservarea Pădurii Caraorman. Ultimele anunțuri de achiziții publicate datează din 2014, când încă se lucra la proiectul care viza Pădurea Letea. La rubrica dedicată contactării asociației, pagina nu se încarcă.

Site-ul Asociației Danubiu

Selecția Asociației Danubiu ca partener în proiectul finanțat de Ministerul Fondurilor Europene s-a făcut, conform site-ului ARBDD, în aprilie 2018. Comisia de evaluare condusă de Ion Munteanu, actualul guvernator, a bifat, în cadrul raportului de evaluare a ofertei, toate criteriile pe care asociația ar fi trebuit să le îndeplinească, inclusiv cel care se referea la conflictul de interese. În cazul în care un criteriu nu ar fi fost îndeplinit - cel puțin, pe hârtie - asociația nu ar fi putut deveni partener.

Ca să bifeze acest criteriu, tot ce a avut nevoie Ivanov a fost o declarație pe proprie răspundere, conform căreia nu se află în conflict de interese.

În anunțul de intenție se mai preciza, de asemenea, drept criteriu un cazier curat. Conform comisiei care a analizat proiectele depuse, trebuia ca partenerul să nu fi suferit „condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii”.

Fiind vorba strict de condamnări legate de „conduita profesională”, Ivanov a scăpat de îndeplinirea acestui criteriu - condamnarea sa nu avea legătură cu proiectele din zona protecției mediului de care se ocupa, ci cu faptul că nu a acceptat să i se preleveze probe biologice, o infracțiune de șofer.

Cine construiește gardul

În circuitul alocării banilor, Asociația Danubiu acționează ca un intermediar pentru ARBDD - ea este autoritate contractantă și alocă banii pentru lucrări. Nu este clar însă de ce ARBDD nu face asta pe cont propriu și are nevoie de un „partener”.

În acest caz, cea mai consistentă parte din cei peste 9 milioane de lei acordați partenerilor este dedicată construcției gardului care va împrejmui Pădurea Caraorman.

Pădurea Caraorman va fi împrejmuită cu 13.258 de metri de gard

La 18 noiembrie, Asociația Danubiu condusă de Ivanov, în calitate de autoritate contractantă, a atribuit un contract în valoare de 5.189.432 de lei către societatea comercială Terra Optim Consult SRL, din Tulcea, deținută în proporție de 100% de Miruna-Ștefana Trache.

Licitația a fost contestată la CNSC pe parcursul derulării procedurii, fiind admisă în parte, pe o serie de reproșuri mai degrabă tehnice. Una dintre criticile aduse însă felului în care a fost organizată a vizat experiența care ar fi trebuit îndeplinită de firmele participante - practic, orice firmă care se înscria trebuia să dovedească faptul că, în ultimii 7 ani, a efectuat lucrări similare și acestea au fost fără cusur.

Din datele de la Registrul Comerțului, firma câștigătoare, Terra Optim Consult, a fost însă înființată abia în mai anul trecut. Nu apare în SICAP cu nicio altă procedură câștigată, cu excepția celei organizate de Asociația Danubiu.

Mai mult, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, Terra Optim Consult a furnizat o declarație pe proprie răspundere conform căreia nu a efectuat nicio activitate până la data de 31 decembrie 2019.

Practic, firma a început activitatea abia în ultimul an, iar această activitate nu este publică - pe site-ul Ministerului Finanțelor nu apare nici măcar numărul de angajați.

Obiectul de activitate al SC Terra Optim Consult nu are nicio legătură cu lucrările de construcții, ci constă în „activități de consultanță pentru afaceri și management”.

Iar până la jumătatea lunii august, când firma s-a înscris la această procedură, ea a aparținut unui angajat al Consiliului Județean Tulcea, Cubăniță Dragoș-Răzvan. Cubăniță a ieșit din firmă chiar când s-a demarat procedura și a cedat acțiunile către Miruna-Ștefana Trache.

Am încercat să contactăm firma la numărul indicat în SICAP, însă ne-a răspuns o femeie care s-a recomandat drept fost administrator al firmei. Ea a promis că va reveni cu un număr de contact al actualului administrator, însă nu a mai făcut-o.

În SICAP, firma a indicat și o adresă web, terraconsult.ro, însă acest website nu există.

A doua firmă din proiect, „invizibilă” în SICAP

Contactat de Libertatea, Grișa Ivanov spune că, din câte știe el, nu se află în conflict de interese, deși admite că nu a întrebat Agenția Națională de Integritate dacă poate sau nu să desfășoare proiecte europene care vizează chiar pădurea pe care ar trebui să o ocrotească din postura de angajat al Romsilva. El spune, în apărarea sa, că doar „o mică parte” din Pădurea Caraorman îi revine în gestiune la Ocolul Silvic Rusca, restul fiind în administrarea ARBDD.

Cât despre fonduri, Ivanov susține că niciun ban din cele peste 9 milioane de lei nu intră în conturile asociației decât ca să plece mai departe, către firme. Practic, Ivanov spune că este doar un intermediar și că el face „muncă patriotică”.

Potrivit declarațiilor sale de avere și de interese depuse în 2020, Ivanov nu încasează niciun leu de la asociație.

Conform spuselor sale, contractul urcat în SICAP de către Asociația Danubiu a indicat doar liderul de proiect, firma Terra Optim Consult SRL, însă aceasta este asociată cu o altă firmă, Valentino & Co SRL.

Firma Valentino & Co SRL s-a ocupat și de conservarea Pădurii Letea și aparține asociaților Viorel Florea și Valentino Angelo. Pe platforma termene.ro, firma este indicată ca având un „risc comercial ridicat”. În 2019, a avut o cifră de afaceri de 39.647 de lei și pierderi de 211.880 de lei. Are trei angajați.

Ce spune Voicu despre intermediari

În anul 2006, din firmă a făcut parte însă și un anume Radu Voicu, conform datelor publicate în Monitorul Oficial. Radu Voicu este și numele juristului-șef al ARBDD, care a făcut parte din comisia care a cooptat Asociația Danubiu în proiect.

Radu Voicu, jurist-șef ARBDD | Foto: ddbra.ro

L-am contactat, așadar, pe Voicu pentru a-l întreba dacă îi cunoaște pe proprietarii acestei firme care se va ocupa de conservarea Pădurii Caraorman și dacă a făcut afaceri cu ei.

Voicu a susținut inițial că nu, apoi a răspuns că nu își amintește, fiindcă „a făcut parte din multe firme”, iar în Tulcea „sunt o mână de oameni, se cunoaște toată lumea cu toată lumea”. Cercetat în trecut de DNA, s-a oferit să ne pună la dispoziție o ordonanță de clasare din care să reiasă că nu a fost inculpat oficial în vreun dosar și ne-a mai spus că a primit întrebări similare de la DNA.

În același timp, Voicu a mai spus că relația dintre el și patronii de la Valentino & Co „era o problemă” dacă ARBDD făcea procedura. Practic, Voicu a dat de înțeles că alegerea unui intermediar precum Asociația Danubiu l-a scutit pe el de „probleme”.

„Ce treabă am eu cu SC Valentino & Co în condițiile în care asociația a făcut procedura? Dacă făcea rezervația era o problemă, eu fiind funcționar public la rezervație”, a conchis el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!