Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pus vineri în dezbatere publică de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are o alocare de 3 miliarde de euro pentru spitale. Acesta prevede construcția de spitale noi, dar nu spune care sunt acestea și unde vor fi amplasate.
Guvernul vrea să crească accesul populației la servicii medicale prin mai multe modalități:
De asemenea, autoritățile au inclus aici și investițiile în infrastructura spitalicească necesare conformării la normele de siguranță la incendiu, la cutremure și la normele igienico-sanitare.
Acestea ar urma să fie realizate în principal prin construirea de spitale noi și „investiții în capitalul uman din sistemul de sănătate”.
Documentul nu detaliază nici unde vor fi construite acele spitale noi, nici ce presupun acele investiții în resursa umană.
În fine, un alt capitol menționează reforma gestiunii fondurilor asigurărilor publice de sănătate și a fondurilor destinate investițiilor în domeniu.