Crimele îndreptate împotriva jurnaliștilor au fost cu 18% mai numeroase în perioada 2014-2018, față de intervalul de cinci ani anterior, iar 55% dintre acestea au avut loc în țări în care e pace.

În aproximativ 90% din cele 1.109 cazuri de jurnaliști uciși în perioada 2006-2018 faptele au rămas nepedepsite, arată news.en24.news.

Statele cu cei mai mulți jurnaliști uciși sunt țările arabe, urmate de cele din America Latină, Caraibe și Asia.

Datele au fost publicate de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) de Ziua internațională pentru încetarea impunității crimelor împotriva jurnaliștilor.

Totuși, în primele zece luni ale anului 2019 a fost înregistrată o scădere a numărului de crime, cu 44 de cazuri de omucideri, față de 90 în aceeași perioadă a anului 2018, arată sursa citată.

Sfârșitul vieții unui jurnalist nu ar trebui să reprezinte niciodată sfârșitul căutării adevărului.

Audrey Azoulay, director UNESCO:

Directorul general al organizației Națiunilor Unite pentru educație, știință și cultură, Audrey Azoulay, a caracterizat aceste cifre ca fiind ”îngrijorătoare”.

Jurnaliștii locali, cei mai expuși

Oficialul ONU susține că trebuie contestată percepția potrivit căreia crimele împotriva jurnaliștilor au loc numai în zone de război, departe de ochiul publicului.

”Ne concentrăm pe jurnaliștii locali, care lucrează în domeniul corupției și al politicii în situații non-conflictuale și care reprezintă 93% din decesele jurnaliștilor din ultimii 10 ani. UNESCO se ridică împotriva celor care pun în pericol viețile jurnaliștilor, celor care îi omoară și care nu fac nimic pentru a opri aceste violențe”, a spus Audrey Azoulay.

Citeşte şi:

În mintea infractorului. Primul interviu cu profilerul Poliției Române, care îl analizează pe Dincă. Cum un individ aparent obișnuit devine criminal la 66 de ani

Cât a costat controversatul teren de fotbal de la Liceul ”Mircea Eliade” din sectorul 6 al Capitalei. Diferență de aproape două milioane de lei între ce spunea primarul și ce arată actele!

Cea mai neagră statistică din UE: în România un om moare la muncă la fiecare 35 ore. Care au ajuns să fie cele mai periculoase meserii

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Observatornews.ro
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
Știrileprotv.ro
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021
PUBLICITATE
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021