Cazul Ilaria Salis a devenit cunoscut în momentul în care tânăra a fost reținută timp de 16 luni la Budapesta, după un presupus atac asupra unor neonazişti maghiari. Aceasta a apărut în 2023, într-o sală de judecată din Budapesta, cu mâinile încătușate și brățară electronică la picior.

Regimul de la Budapesta a formulat trei capete de acuzare împotriva Ilariei Salis

Salis – o profesoară de 39 de ani din Monza – a fost arestată la Budapesta în februarie 2023, după o contrademonstrație față de un miting neonazist. S-au formulat împotriva ei trei capete de acuzare: două de tentativă de atac și unul de apartenență la o organizație de extremă stângă. Ea a negat acuzațiile. Dacă ar fi fost găsită vinovată, ar fi putut primi până la 11 ani de închisoare.

Într-o scrisoare adresată avocatului ei, care a devenit publică, profesoara a descris condițiile inumane la care a fost supusă în celula din Budapesta. Ilaria Salis a afirmat că împarte încăperea cu șobolani și insecte de diferite mărimi, nu i se acordă îngrijiri medicale și nu i se permite să se spele zile în șir.

Ilaria Salis a scăpat de proces după ce a ajuns europarlamentar

În momentul în care a primit un loc în Parlamentul Uniunii Europene, candidând din partea Alianței Verzilor și Stângii, Ilaria Salis a scăpat de procesul din Budapesta, primind imunitate. Cu o lună înainte, instanța o plasase la arest la domiciliu, în Ungaria. A fost eliberată și s-a întors în Italia.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Numai că Ungaria nu a renunțat la procesul tinerei profesoare din Monza. Liderii partidului Fidesz au declarat în cadrul ședinței plenare a Parlamentului European de la Strasbourg că Budapesta a cerut oficial retragerea imunității parlamentare lui Salis.

„Așa cum am afirmat în repetate rânduri, sper că Parlamentul alege să apere statul de drept și drepturile omului, fără a ceda aroganței unei «democrații iliberale» cu tendințe autocratice. Liderii maghiari m-au declarat deja vinovată de mai multe ori, înainte de orice verdict”, a fost răspunsul lui Salis, într-o notă trimisă Parlamentului European.

„Nu este o coincidență că transmiterea cererii către Parlament a avut loc pe 10 octombrie, a doua zi după intervenția mea în plen, în timpul președinției ungare, unde am criticat ferm acțiunile lui Orban. Ceea ce este în joc, nu este doar viitorul meu personal, ci și mai presus de toate, viitorul a ceea ce ne dorim să fie Europa”, a adăugat Ilaria.

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a acuzat-o pe Salis că „se comportă ca și cum ar fi un fel de victimă”.

„Nu doar derutant, ci și total dezgustător”, a subliniat demnitarul maghiar într-o postare pe platforma X. „Permiteți-mi să vă spun din nou clar: nu ați fost arestată pentru opiniile dumneavoastră politice, ci ați fost arestată și trimisă în judecată pentru cazuri de atac armat asupra unor cetățeni maghiari nevinovați”, a mai scris acesta.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

luisharcsa   •   23.10.2024, 15:22

Contrademonstratie? Ciudat. Eu am vazut poze si video, cu oameni atacati pe strada, loviti cu ciocanul in cap. Duoamna fiind participanta la atac. Nu a fost vorba de nici o contrademonstratie. Vanau oameni pe strada.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI