Universitatea Națională de Apărare Carol I anunță că verifică teza de doctorat a premierului Ciucă
Comunicatul Universității Naționale de Apărare Carol I

Premierul Nicolae Ciucă a susținut lucrarea de doctorat în 2003, „Dimensiunea angajării Armatei României în operațiuni întrunite multinaționale” la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAp).

Potrivit investigației publicate marți de PressOne, sub semnătura Emiliei Șercan, teza include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din cele 138.

Conținutul din cel puțin 19 pagini din lucrarea lui Nicolae Ciucă a fost plagiat din alte două teze de doctorat care fuseseră susținute tot la Universitatea Națională de Apărare Carol I, una dintre ele fiind coordonată de îndrumătorul prim-ministrului.

Prima teză identificată de PressOne ca sursă de conținut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparține lui Paul Dănuț Duță și a fost susținută la UNAp în 2001. Lucrarea științifică se numește „Acțiuni militare internaționale legitime” și a fost coordonată de profesorul Emil Chețe, îndrumătorul pe care l-a avut și premierul.

Cea de-a doua teză îi aparține lui Mircea Mândru și a fost susținută, tot la UNAp, în 1999. Lucrarea, care are titlul „Conținutul principalelor acțiuni strategice ale Armatei României în cadrul operațiunilor multinaționale, altele decât războiul”, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie, mai arată Emilia Șercan. Pe lângă cele două teze, acesta a preluat conținut și din două cărți. 

Reacția premierului

După dezvăluirile jurnalistei Emilia Șercan, premierul a anunțat că a solicitat Comisiei de Etică a Universităţii Naţionale de Apărare Carol I să îi verifice lucrarea, afirmând că „acuzațiile publice nu se pot susține științific în niciun fel”.

Premierul a adăugat că teza sa de doctorat cuprinde, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, și experiența lui acumulată în misiunile reale și exercițiile la care a participat, anume „Misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002)”, pe care le-a numit „contribuția originală proprie unei teze de doctorat corect elaborate”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.