Medicul urolog Hu Weifeng, 42 de ani, care s-a îmbolnăvit în timp ce trata pacienți infectați cu coronavirus, a murit pe 2 iunie, într-un spital din Wuhan, în care era internat de cinci luni, a informat The Paper, citat de Daily Mail. În schimb, cardiologul Yi Fan s-a recuperat complet.
Internat pe 18 ianuarie, doctorul de 42 de ani se afla de o lună la terapie intensivă și a decedat din cauza complicațiilor bolii.
Purtătorul de cuvânt al spitalului a explicat că pielea medicului s-a închis la culoare din cauza unui antibiotic, Polimixina B, care i s-a administrat.
Unul dintre colegii doctorului, medicul Yi Fan, care s-a îmbolnăvit simultan cu acesta și care a suferit o transformare identică, s-a recuperat complet, mai spun reprezentanții spitalului.
Medicii Weifeng și Fan Aceștia au fost conectați o lungă perioadă la aparate de tip ECMO, care substituie funcția inimii și pompează oxigen în sânge.
Același tratament l-a primit și Weifeng, care a dat semne de revenire, însă pe 22 aprilie a suferit o hemoragie cerebrală și a intrat în comă, iar în cele din urmă a murit.
Profesorul Duan Jun, director adjunct al departamentului de terapie intensivă al China-Japan Friendship Hospital, a explicat că cei doi medici au primit un medicament care le este administrat pacienților în stare extrem de gravă. Acesta a spus că hiperpigmentarea pielii dispare pe măsură ce pacienții se recuperează.
În primă fază, experții chinezi credeau că această schimbare a culorii pielii s-a produs în urma unor dezechilibre hormonale, apărute după ce virusul a afectat ficatul celor doi medici.
Spitalul central Wuhan a pierdut cel puțin cinci medici din prima linie, de la un izbucnirea epidemiei de coronavirus, la finalul anului trecut.