UPDATE, ora 11.30 | Cel de-al treilea copil care se afla în maşină şi care nu a fost găsit duminică seară, a fost recuperat luni către echipele de scafandri.
Bărbatul care se afla la volan se numeşte Vadet Memet are 44 de ani şi este din Constanţa. Alături de el în maşină se mai aflau fiica de 24 de ani, copilul acesteia de 6 ani, fiul de 19 ani, un alt fiu din a doua căsnicie - cel care a fost dat dispărut - şi copilul unor prieteni în vârstă de 10 ani.
Din primele cercetări ale oamenilor legii la faţa locului a reieşit că cel mai probabil, maşina circula cu viteză mare, moment în care a făcut o pană la roata stânga faţă, iar şoferul a pierdut controlul volanului. Întreaga scenă a fost văzută de un martor care a şi sunat la 112, dar echipele deplasate la faţa locului nu i-au mai putut scoate în viaţă pe cei din maşină.
Pentru scoaterea maşinii din apa adâncă de şapte metrii a fost nevoie de aproape o oră de muncă din partea scafandrilor ajutaţi de o macara de mare tonaj. În interiorul maşinii au fost găsite cinci persoane, dar şi o sumă importantă de bani - 6000 euro şi 4000 lei. Cadavrele au fost transportate la Morga din Medgidia pentru efectuarea necropsiei, iar ancheta oamenilor legii continuă.